Sâmbătă, 7 decembrie, 2013 – Mozaic.


O zi frumoasă. Deși bate vântul și este rece, soarele înveselește totul.

Grâul semănat de sf. Andrei a răsărit îmbucurător și se luptă voinicește întinzându-se după lumină ba încolo, ba încoace. Verdele lui crud face să nu-mi dispară credința că va fi din nou primăvară.
GRAUSOR
Sateliții mei nu au uitat poezia învățată împreună pentru moș Nicolae. Astăzi le-am dat o carte frumoasă de povești, mare, cartonată, groasă. Cu inima strânsă mărturisesc. Tatăl știe să citească. Le-am spus să-l roage să le citească cât de puțin în fiecare zi. orniculAu mare nevoie să asculte vorbă închegată, corectă. Le-am pus în vedere să n-o piardă (dea, vândă, strice) pentru că o să-i chem cu ea din când în când s-o văd și o să-i întreb din ea.

Poate odată, cândva vor ajunge să nu-și mai numească hainele țoale.

Cel mic, care este mai spirt, a șters-o cu privirea și , observând unul dintre cei trei purceluși pe coperta a doua, a concluzionat pragmatic și oarecum dezaprobator-interogativ: a, despre ce este, despre porci?!

Este o adevărată provocare să ai de-a face cu ei. Mă țin în priză pentru că trebuie să-mi pun mintea la contribuție cum să fac să pătrundă până la ei bruma de cunoștințe pe care le-o pot transmite. Consider că orice firmiturică ajută.

Este vital ca orice vrei să-i înveți să se „asorteze” cu sfera lor de interes altfel îi pierzi de mușterii. Cât de rău îmi pare că nu am un har aparte pentru pedagogie, poate mai mult ca niciodată.

În odaie, în lumina blândă-a dimineții, o crăciuniță (modernă) aflată pe masa în așteptare  și ornicul de perete pun la cale cum s-ajute la instalarea atmosferei de sărbătoare.

incapatanareviolete

În grădinuța dinspre stradă, o tufă de violete care a înflorit a doua oară, tresare ciufulită dragăstos de vântul rece și-și clatină înfiorată cele câteva mici umbre mov.

Un trandafir, dintre cei de ghiveci care  au fost promovați la poziția „de grădină”, nu vrea să se predea și punctează cu roșu verdele ierbii neașteptat de proaspăt la ora aceasta.

Așa se prezintă ziua de astăzi, desigur după cum am vrut eu să-mi rămână în minte.

Mozaic. Când eram copil, exista o jucărie care se chema chiar așa, mozaic. Un mic tub de carton. La un capăt avea oglindă și o puzderie de cioburi colorate. Puneai tubul la ochi și-l roteai ușor. Ciobulețele colorate se mișcau în lăcașurile lor, se reflectau în bucățile de oglindă și ofereau fel de fel de modele, unul mai frumos decât altul, ai fi privit la nesfârșit prin micul tub de carton.

Și cioburile pot fi frumoase dacă știi ce să faci cu ele, nu?

Next Newer Entries

%d blogeri au apreciat: