4 decembrie 2021 – Sf. Varvara sau nepătrunse sunt căile Domnului


Astăzi este o sărbătoare modestă, Sf. muceniță Varvara.

Este a doua mea zi de nume. Uneori nici eu nu-mi aduc aminte de ea. Anul acesta însă mi-am amintit și un gând s-a înfiripat și a crescut repede în mintea mea: uite domnule cum nu am eu o icoană cu ocrotitoarea mea. Normal că nu aș fi putut picta una intr-un timp atât de scurt. Cum – necum am găsit tot ce-mi trebuia și am alcătuit una. m-am adunat ăn sinea mea, am stins lumina și când luminițele pâlpâitoare au rămas singure de veghe lângă icoană am început să mă rog…în cuvinte puține, cu pauze, cu ochii din ce în ce mai umezi, dând deoparte ,molcom dar cu străduință, așa cum dai firmiturile cu dosul palmei de pe fața de masă, griji, temeri, îndoieli și încercând să pun în loc speranță și încredere.

Cînd m-am ostoit am dat deoparte perdeaua din pânză albă, groasă și lacrimile mi-au tâșnit instantaneu: ce dar mai frumos puteam avea decât primii fulgi de zăpadă!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s