Vineri, 27 decembrie 2019 – IKIGAI


Din înțelepciunea popoarelor.


IKIGAI = Un concept japonez ce ne ajută sa ne regăsim pe sine și să descoperim fericirea de a trăi.

In cartea cu același titlu scrisă de HECTOR GARCIA și FRANCESC MIRALLES (o carticică plăcută pe care am primit-o în dar de Crăciun) se vorbește despre acest concept pornind de la un studiu făcut în insula OKINAWA unde sunt multe persoane cu vârsta în jur de 100 de ani.

Pe scurt pentru a trăi simțindu-te bine în pielea ta merită să-ți cauți IKIGAI-ul adică lucru pe care l-ai putea face bine, cu folos, cu drag, toată viața, fără să resimți obligație. Care te hrănește pe tine sufletește și-ți dă un scop în viață.

Pot să-l cauți o bună parte din viață și să nu-l știi, să nu-l afli dar merită sa-l cauți.

Eu mi-am găsit ikigai-ul.

Târziu, fără să știu atâția ani că ar putea exista ceva care să mi-aducă atâta alinare, la orice oră din zi sau noapte, chiar și când nu mi-e bine ba poate mai ales atunci, în cotlonul meu, fiindu-mi de-ajuns să fiu eu cu mine.

Iată mai jos încă un rezultat al ikigai-ului meu. După vreo 4 ani în sfârșit pronia cerească mi-a îngăduit să termin o lucrare care probabil la ora când am început-o era prea mult pentru mine. Uneori dorința nu se potrivește cu puterința.

Lucrarea nu este înafara oricărui reproș, Doamnie-feri!

Dar ca să ajungi la un rezultat notabil ești nevoit să faci de multe ori așa cum poți ca să ajungi să faci așa cum trebuie. Cel mai important este să duci de fiecare dată treaba până la capăt și să-ți asumi nivelul la care ești cu speranță și dorință de mai bine.

De ce termeni străini în plină sărbătoare?  Am pornit de la un dar de Crăciun.

Atenție, merită să mai citiți despre acest termen. Văzând exemplele care se dau veți afla că nu este vorba doar despre o simplă pasiune.

Tu privitorule ce IKIGAI ai?  Ești bun să-mi scrii și mie la comentarii?

Dacă nu este din partea mea prea multă îndrăzneală și nu ar însemna pentru tine prea multă oboseală!

 

 

 

2 comentarii (+add yours?)

  1. vax-albina
    dec. 27, 2019 @ 13:08:48

    Pictura cere însușiri pe care nu le am. Felicitări pentru realizare.
    Mie îmi place să citesc. Nu aș putea trăi precum Borges în intuneric. Nu am memoria lui.
    Dar pot citi și trăi prin cărți. E puțin aiurea și îmi asum pedeapsa /răsplata asta.

    Apreciază

    Răspunde

  2. ilincaotgramesti
    dec. 27, 2019 @ 16:33:55

    Mulțumesc pentru răspunsul la invitația lansată.
    Daaa, ce prieten pe viață poate fi cartea!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: