Bunica Ilinca spune:

Marți, 19 noiembrie, 2019 – Ptiu! Piei!


Daaaa. Piei Satană! Numai tu ești de vină că oamenii s-au stricat în halul ăsta!

Ia să-mi scuip eu în sân de trei ori, să-mi fac o cruce mare, poate ti se vor mai slei puterile, și să mă pun pe scris ia acolo, măcar câteva cuvinte că idei n-o fi de unde dar nu vreau să mă întorc la graiul nearticulat. Nie, numa…

Și-atunci…mai întâi de toate vă mulțumesc tuturor celor care treceți pe aici chiar dacă nu citiți sau nu poftiți să ascultați  ceea ce vă propun. Sper că domniile voastre o duceți măcar binișor dacă chiar bine nu s-o putea.

Mai apoi un pic de raport. Mai mult pentru mine.

Am reușit, cu greu pentru că nu sunt chiar în putere, să sap în grădină mulțumitor și să și pun: ceapă roșie, albă și spanac.

Pe când îmi era mai greu și am lăsat unealta înfiptă în pământ pentru o țâră de odihnă, Cel de Sus s-o gândit bunuțul să mă întărească oleacă și mi-o trimis un fluture trezit la viață de acest noiembrie năbădăios de călduros. Unde credeți că s-a așezat? Fix pe coada uneltei de săpat, exact în vârful cozii. Ei, păi cum să nu zâmbești, să nu te scuturi de oboseală și să nu pornești așa mai cu sârg la treabă.

Ghieta babă! Prea mult nu am putut continua daaar am mai primit un ajutor. Peste noapte o țâră de ploaie molcomă a afânat pământul fără a-l înmuia prea tare și uite-așa am izbândit de-am isprăvit de săpat.

Altfel…Constat că în acest moment mi-e sufletul plin și mulțumit.

Spaimele, grijile, problemele există, ca la oricare, în continuare. Dar undeva, prin adâncul sufletului s-a parafat: NUUU, NU! NU SUNT DE ARUNCAT. Am balast precum o corabie asigurată. Mi-am salvat ființa, EU-ul  oarecum șifonat. Prin ARTĂ.

Imaginea din biserică, atunci când părintele a îngenunchiat în fața lucrărilor mele în suljba de sfințire pe care a făcut-o cu atât de adâncă dăruire m-a cutremurat.

(este vorba de icoanele în stil bizantin (a lui Ștefan cel Mare /1.50 m-0,70cm și a 
sfântului Nicolae  70cm/90cm) pictate în timpul cursurilor de iconografie de la Scoala 
de artă pe care le-am donat bisericii din Oșlobeni, județul Neamț )

Sigur că nu lucrărilor mele s-a închinat părintele ci era dus dincolo de pânză, culoare, lemn, imagine, departe, în negura timpurilor, într-o întoarcere spre niște rădăcini pe care ne dorim din răsputeri să le regăsim, să ne hrănim din ele mai sănătos …Mă cutremură imaginea.

Nu am fost de față în momentul acela pentru că nu am putut îndura să văd atâta prețuire dar am văzut o fotografie. Din mine  a fost de față doar sufletul meu din care peticuțe, peticuțe s-au amestecat cu vopselurile  și s-au lăsat întinse pe pânză dorind să fie acolo ca să încălzească, să cheme, s-aline, să dăruiască.

Doamne ferește, nu consider că sunt artist! Sunt o din greu truditoare pe-această cărare mai sus menționată. Dar tot ceea ce am realizat și-a găsit un loc și un rost și uneori a și încântat. Deci n-a fi cu bănat dacă mă bucur și nu contenesc să  MULȚUMESC că mi s-a întâmplat.

Căutați cu osârdie să vă bucurați și veți găsi pentru ce. Nu așteptați!

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: