Vineri, 1 septembrie, 2017 – Zâmbesc, mă-ntreb şi sper.
Azi dimineaţă stăteam de vorbă în camera „de-mpăcăciune” cu jupânul (nu prea mirosea a împăcare sporovăiala noastră pentru că tocmai se desfăşura un „brainstorming”) când, privirea mi-a fost atrasă de un fâlfâit repetat de aripi mici în dreptul ferestrei de la mansardă. A durat câteva clipe bune.
Un grup de câteva rândunici. Acesta era misterul. Se apropiau fix de fereastra de la camera în care eram, se-ndepărtau, dădeau rotocoale zburând parcă-n joacă şi păreau a-şi lua la revedere de la noi.
Îmi plac foarte mult şi am tânjit să avem măcar un cuib de rândunică la streaşină dar iată că în zece ani nu s-a întâmplat.
Mi-a plăcut să sper că erau în căutare de locuri noi de făcut cuib pentru la primăvară, apoi m-am întrebat dacă nu cumva s-au delectat pur şi simplu din zbor cu ceva omizi de pe peretele casei, cu tot stropitul nu am reuşit să scăpăm în totalitate de pacoste.
Până la urmă mi-am spus că importantă este drăgălăşenia clipei şi ziua s-a înseninat şi la figurat.
Sursa imagine „https://dribbble.com/shots/1817761-Swallow”
De pe un site pentru copii:
Randunica, randunica
Draga primaverii fiica
De cand cuibul ti-ai mutat,
Spune-mi pe unde-ai umblat?
– Am umblat din tara-n tara
Dupa soarele de vara!
– Tu prin lume ce-ai vazut?
Spune-mi daca ti-a placut?
-Am vazut cetati inalte,
Vai in aur imbracate
Si-am vazut albastra mare
Si corabii calatoare…
Dar vantul de primavara
Mi-a adus dorul de tara
Si-am venit la tine iară.
