Bunica Ilinca spune:

Vineri, 9 septembrie, 2015 – Dom’le gata! O vând pe mama!


Urmare la articolul precedent.

Am fost extrem de tulburată de dispariţia tânarului pictor de biserici, o dată în plus pe lângă tulburarea data de bruma de omenie care ar trebui să existe în fiecare dintre noi.

O dată-n plus pentru că i-am cunoscut talentul, rigurozitatea, dăruirea în pictura de biserică pe care nu a apucat s-o termine.

Şi încă  odată-n plus pentru că a lăsat în urmă un copil.

Nu zăbovesc acum să mă gândesc de ce nu a reuşit să obţină ca grad la examenul de atestare decât titlul de „zugrav temporar” el care picta atât de bine când eu am văzut într-un oraş, într-o catedrală nouă o oribilitate de pictură, de-o stângăcie crasă.

Acum vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat în legătură cu acest fapt care m-a marcat destul de adânc. Am scotocit net-ul după oarece ecouri, aş fi vrut cumva să ştiu DE CE!

Şi am avut un şoc groaznic când am dat cu ochii într-o fiţuică ordinară, de provincie, editată în format electronic, de ultimele lui fotografii. Cu o cruzime fără margini lângă textul sec de doi lei care anunţa faptul divers erau puse două fotografii de tip I.M.L. cu tânărul aşa cum a fost găsit în pădure.

În momentul acela nu m-am gândit la şocul meu ci la cum ar fi să dea copilul lui, familia, mama lui al cărei număr de telefon l-a lăsat pe bancheta maşinii, peste acele fotografii.

Gândul a fost dat până la urmă deoparte de altele care năvălesc peste oricare dintre noi în fiecare zi dar nu m-a parasit şi ieri  am revenit la fiţuica respectivă cu gând că poate cineva s-a revoltat şi a făcut ca pozele să dispară sau măcar să fie partial blurate.

Erau tot acolo, la fel de crude.

Am sunat.

La telefon mi-a răspuns o posibilă mamă. Probabil o secretară.

Cu vocea gâtuită am rugat-o să mă asculte cu atenţie. Am întrebat-o dacă s-au gândit la faptul că omul acela disperat a lăsat în urmă un copil şi cum ar fi să dea copilul  peste fotografiile acelea.

Mi-a răspuns bâlbâit-indiferent că nu s-au gândit şi că nu şi-au pus problema.

„Ştiţi? Astea vând!”

Parcă mi-a dat cu parul în moalele capului! Făcând spume la gură am ameninţat că dacă nu fac ceva să repare situaţia vor ajunge pe la toate televiziunile.

Am închis cumva discuţia şi telefonul şi m-am străduit să mă calmez să nu mi se facă rău.

Până la urmă sentimentul care m-a cuprins a fost cel de zădărnicie.

Ce-am făcut eu până la urmă? Le-am promis publicitate?

Vai mie!

Nu dau link-ul către mizeria aceea de fiţuică şi sper din suflet să dispară ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: