duminica, 19 aprilie, 2015 -„E pur si…”

Da. Și totuși nu-i chiar rău deși nu-i detot bine. O ploaie rece și mărunt-penetrantă stuchește cu osârdie tot ce-i gingaș în natură (și-n suflet). Lalele își țin buzele strâns-țuguiate de supărare. Florile de muscari se răzvrătesc albastru-ntunecat. Narcisele își țin capul plecat și lumina lor alb-gălbuie pare stinsă. Coroanele pomilor, cu rochițele cam zdrențuite, atât de greutatea stropilor de apă cât și de vântul nesuferit, sunt oarecum împăciuitoare, nu vor agravarea conflictului sperând astfel că dacă vor fi conciliante își vor putea apăra mai bine minusculele odrasle ce stau gata să se nască. Și totuși, implacabil, ne îndreptăm spre sfarșit de primăvară. Care va fi bilanțul după ce agresiunile reci vor înceta? Nu știm. Știm doar că agresiuni de tot felul se întrețes ba reci ba calde (fierbințeala razelor de soare se simte de pe-acum în zilele senine) ca-n binecunoscuta reclama cu „Antonio…”. Scapă cine și cum poate! „E pur si muove!”. Printre picuri, printre lacrimile puse de ploaie pe obrajii noștri, vedem totuși curcubeul din petale.

Această prezentare necesită JavaScript.

%d blogeri au apreciat: