Vineri, 27 martie, 2015 – Micul Anghel si ENEL-u’ lui… nea Nelu


16 pui

De ai casa-n bătătură

sau șezi bine la oraș

este cineva pe lume

ce-ți ia „Oooo!”-ul mintenaș

Cin’ să fie, cin’ să fie?

parc-aud spunând de zor,

hai să nu întind pelteaua,

e ENEL-ul dragilor

care când ți-e lumea dragă

și viața mai prețioasă

îți ia domn’le energia

și-ntr-o clipă „muci” te lasă.

Muci am zis, chiar de nu  place

fiindcă fără de „lumină”

cine, ce mai poate face?!

devii „muci” fără de vină.

Și-ți mai ia odată „Oooo!”-ul,

spus mai grav, mai apăsat

când primești dulcea țidulă

și vezi cum a facturat.

– Micul Anghel? Cine este,

vrei odată să ne spui?

– E un pui care alături

de încă vreo doi confrați

s-au văzut pe lumea asta

din pană de curent scăpați.

Ieșiți din a lor găuace

dau acum semne de zor

că mai bine e pe lume

decât în incubator.

In pofida lui ENEL

Anghel mi-a redat speranța

într-o zi cu cerul gri

și cum altfel decât   înger

îl puteam eu socoti?

După cum vedeți, povestea

deși-n stilul pășunist,

are un final ferice

doar bilanțul e cam trist

că ENEL-ul lu nea Nelu,

cum alesam să-l numesc ,

mi-a-njumătățit șeptelu’ și tot eu o să plătesc.


6 gânduri despre “Vineri, 27 martie, 2015 – Micul Anghel si ENEL-u’ lui… nea Nelu

    1. Dacă nu-ți ies faptele bune la socoteală astăzi mai adaugă una pe care ai făcut-o pentru mine.
      Nu detaliez acum dar mai spun odată că mă bucur mult că mi-ai ieșit azi în drum.

      Numai bine „prietene de vreme rea” și mai poftim.

      Apreciază

Lasă un comentariu