Marti, 24 martie, 2015 – Căutam…

O zi trăită cumva mai intens și nu chiar în modul cel mai plăcut m-a lăsat pradă frământărilor și-mi căutam cuvintele care să mă elibereze. Le-am găsit pe blogul https://zorele.wordpress.com/ in versurile Anei Blandiana pe care le trec si eu aici:

Eclipsă

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

Uneori, când înțeleptul arată spre cer neghiobul vede doar degetul.

P.S. Eu nu sunt nici inteleptul dar nici neghiobul și nimeni  din cei prezenti aici nu este vizat.

%d blogeri au apreciat: