a plecat cucoana iarnă? Nu mai întoarce ea foaia?
Până una alta mlădițele tinere cu mugurii precum cornițele iezilor dau să-mpungă-n cer fuioare de nor alb crezând că sunt din vată de zahăr.
Azi, de jos de la picioare mi-a magnetizat privirea o scânteioară albastră. Minusculă dar atât de plină de viață, cu frunzulițele strălucitoare date în lături ca să-i văd mai bine podoaba îmi zâmbea o viorea. De unde și cum a sosit în ograda mea nu știu, este floricică de pădure dar m-a bucurat enorm.
Oare chiar să nu mai întoarcă mămuța iarnă foaia, să-i facă ea loc de bunăvoie duducăi primăvară?
Om trăi și om vedea. Până-atunci…la treabă! Ograda, grădina, pomătul de-abia așteaptă ruperi de spate. Măcar dac-ar mai fi de unde!
De la voi