Bunica Ilinca spune:

Joi, 8 mai 2014 – Ca trenul


Ca trenul rapid prin halta Poplaca, așa trec zilele, săptămânile, lunile.

Înfăptuirile sunt din ce în ce mai puține, efortul mai mare, genunchii mai moi și mintea mai puțină.

La tv se vorbește aiurea despre război.

În apropiere, în cotlonul nostru de la limita câmpului unde părea că s-a născut liniștea,  s-a animat o curte mare, fostul sediu AGROMEC. S-a înființat o firmă, ceva. Se fac presupuneri, parcă ceva producție, încălțăminte. Se aduc oameni la lucru cu mijlocul propriu de transport al firmei. Fosta proprietate s-a divizat în două părți despărțite acum de un gard de sârmă în care s-a lăsat însă suficient loc pentru a se putea transporta gunoaie în partea rămasă nevândută. Au crescut mormane de gunoi.

Noroc cu nucul de cioară pe care mă lupt să-l scap de la tăiere  și de pomul crescut tot dintr-o sămânță adusă de vânt. Amândoi stânjenesc brazii pe care i-am plantat la 30 de ani de căsătorie și cu toate astea eu nu mă pot îndura să-i tai. Am zis că așa cum  în pădure se descurcă mai multe specii s-or descurca și ei. Acum coroanele lor dezlânate, crescute într-o concurență acerbă cu brazii, par a fi de folos,  opresc vederea noastră să se proptească în mormanele de gunoi dar ieri, de dincolo de frunzișul nucului un front masiv   de fum otrăvitor venea amenințător umplând curtea și drumul și curțile vecine. Un idiot primise probabil sarcină să facă ceva cu gunoiul acela, de parcă un singur om ar fi putut birui tot ce s-a adunat de la începutul primăverii de când au început să activeze pe-acolo și idiotul, având mai mult ca sigur școală cu o clasă mai puțin ca trenul, dăduse foc în stânga și-n dreapta, în mai multe puncte odată. 

Mă-ntrebam ce Dumnezeu se poate face că dialoguri civilizate și în siguranță nu prea poți purta prin zonă. Tocmai mă urcam în mașina meșterului care ne lucrează ceva să dăm o fugă după o suplimentare de material când o zăresc pe doamna colonel ieșind din curte pufnind ca o locomotivă mergând drept către locul cu pricina hotărâtă mai dihai decât trenul pe șine. Aha, mi-am zis, vom vedea când ne-ntoarcem dacă va mai fi fum. Nu mai era.

Incinta respectivă protejată de un gard înalt, construit cam primitiv din zid, depășește cu un metru perimetrul admis și îngustează calea noastră de acces. Pe chestia asta capătul străzii nu a putut fi asfaltat pentru că nu a încăput utilajul.  Acum un colt de zid a fost decupat pentru a se face o intrare pentru masini mari dar bucata de gard care ar trebui demolată pentru a se lărgi drumul nu.

Ploaia grea care a căzut a lăsat după retragere pământul neted și îndesat ca asfaltul. Cu toate acestea unele semințe,  cu spatele încovoiat precum Atlas, reușesc să-nvingă apăsarea lutului greu și să iasă la lumină.

Viața merge-nainte și sper că vă pare veselă și ușoară. Pentru a nu mânia pe Dumnezeu trebuie să recunosc că grea cu adevărat încă nu este și sper să nu devină prea curând. Mâine voi scrie despre grădina mea plină de agonie și extaz.

4 gânduri despre &8222;Joi, 8 mai 2014 – Ca trenul&8221;

  1. Norocul este că de mirosit nu miroase, cel puțin deocamdată, nu sunt gunoaie organice. Oricum sper să dispară curând pentru că familia „Colonel” nu se-ncurcă în rezolvarea problemelor și probabil deja niște sesizări scrise au pornit spre forurile posibil competente să acționeze.

    Mulțumesc pentru vorbe bune Dani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: