De la mine din ogradă

De când nu am mai scris zilele s-au scurs așa, mai „bulucit”. Mai cu bune, mai cu rele, mai cu treabă, mai cu zăbavă cum au fost ele nu mi-au dat voie să mă așez, eu cu mine-n legea mea și să schimb cu voi două vorbe. Mă veți ierta dac-ați găsit închis fără un bilet în ușă.

Acum două zile am văzut primul fluture pe anul acesta. Un crai bătrân, cu o terminație de aripă lipsă dar vesel. A poposit în ograda mea și se bucura de soare pe acele blânde de thuia când l-am zărit. Era gata să decretez că de-acum nu mă mai tem de surprize din partea vremii. Umblam luli prin ogradă cu capul dat pe spate să mă bucur și de albastrul cerului și de beția de flori de cireș. Mai târziu un confrate mai tânăr de-al lui a zburat înălțat, într-un zigzag vesel, mi-a trimis din zbor bezele și-a trecut repede gardul spre alte curți.

Este trecut de miezul nopții și când am deschis fereastra să las jaluzeaua, ostilitatea și agresivitatea înghețată a vântului au năvălit dinspre-ntunericul de-afară, mi-au zgribulit inima și mi-au înghețat degetele pe șnur. Cum s-o descurca bietul meu cais care la mine în ogradă nu se află în clima potrivită!? Este mare, frumos, înflorește ca nebunul primul dintre toți pomii și este înfrânt în fiecare an de câte o agresiune din asta înghețată. Sper din suflet ca pagubele să nu fie totale pentru că acum și cireșii au înflorit parcă mai repede.
„Întotdeauna teme-te un pic dacă asta înseamnă să fii prevăzătoare” mi-am schimbat eu sloganul.

Diferența mare de temperatură dintre noapte și zi face ca cele semănate din toamnă, răsărite demult să stagneze ca dezvoltare și mă tem că spanacul va îmbătrâni pitic. În solarul mititel, care se ține cu greu „pe picioare” când este vânt, lucrurile stau un pic mai bine. După ce că este mic nu am reușit să semăn decât pe jumătate din suprafață=cât un strătuleț, salată, ridichi, ceapă și un rând mic de pătrunjel. De două zile am început să mănânc ridichi bicolore și codițe de ceapă verde. Când dau folia deoparte și văd cât de împăcate și ferite sunt plăntuțele parcă mă simt și eu mai ocrotită.

Cu rochițele-n picouri
stau puzderie-n cireș
florile.

Zumzăie-ntre albii nouri
de pe cerul megieș
roiurile.

Bate vântul prin birouri,
lumea i-a lăsat peșcheș
lucrările

și-a zbughit-o în tricouri
să lepede-n aer freș
rigorile

fiindcă-afară, iată, iară
s-a lăsat cu primăvară!