Yo-yo


Două silabe drăguțe la prima …auzire. Printre cunoscători ele dau de fapt fiori.
Dacă-ți formezi din copilărie obiceiuri sănătoase în privința modului de a te hrăni nu le vei avea în vocabular decât, eventual, când vei avea la rândul tău copii și le vei cumpăra jucării.

Yo-yo spune „când în sus, când în jos” și se referă la jucăria atârnată de elastic care dintr-o simplă mișcare a mâinii țopăie veselă în stilul amintit sau la acul cântarului care pe motive de mâncare și nemișcare are o atitudinea asemănătoare.

Când te gândești că dacă este prezentată într-o formă atrăgătoare te poate încânta orice de fel mâncare te poți întreba: oare de ce forma ta este atât de ușor vulnerabilă, de ce o frumoasă siluetă este pentru tine improbabilă?

De cele mai multe ori stresul ne vine de hac și ne dă dureri de cap.Viața poate deveni acră ca lămâia. Chiar dacă este acră ca o lămâie rafinată o astfel de viață nu poate fi acceptată și-atunci…o îndulcești cum poți fără ca urmările să le socoți.

Apoi regreți amarnic dar dacă nu te lupți este zadarnic. Cauți un preparat minune care în formă să te poată repune cât mai rapid. Ții cure mai dure decât regimul unui schimnic și de multe ori cântarul rămâne potrivnic.

Ai da și regatul, l-ai da și pe bietul cal, ție în veci credincios, numai să arăți din nou frumos în rochia de bal.

Căutând să-ți recapeți forma ai fost și la vrăjitoare și una ți-a șoptit că ar fi de găsit un leac secret minunat și ți-a și arătat un clondir cu produsul finit dar era pentru altcineva care a găsit tot ce i-a cerut: guarana, planta minunată , portocal (există un dar…portocalul trebuie să fie amar) precum și lămâia rafinată, mai sus înfierată. Hei, și a mai șoptit ea multe-n barbă.

Fată dragă, dacă vrei să fii slabă nu cred că trebuie să apelezi la babă. Cred că cel mai bine ar fi să…iubești! Să vezi cât de ușor și frumos slăbești!
Yo-yo va rămâne doar un vis urât.

Dacă vrei ca iubirea să te țină o viață nu sta să suspini că EL nu-ți apare-n față, nu-ți risipi iubirea în vânt, iubește…tot ce-i frumos pe pământ.

Altfel, dacă vrei totuși să-ți îmbunătățești metabolismul și să ajuți procesul de recăpătare a formei apelează la acest expert:

Acest articol este o variațiune pe o temă dată. Creația este încadrată ca articol scris pentru concursul Spring Superblog 2014.


2 gânduri despre “Yo-yo

Lasă un comentariu