Miercuri, 26 februarie, 2014 – Ghiță, Marica și Anica

La mine în ogradă se schimbă ierarhiile și atitudinile.
Dacă vreau să mă simt oarecum în siguranță trebuie să am o armă albă în mână (citește nuia) pentru că altfel Ghiță mă atacă. Și-apoi nu prea trebuie să iau lucruri în mână. N-am voie. Dacă fur? Sâsâie, gâgâie, dupăie și lipăie repede-repede pe urmele mele amenințându-mă. Toată ziua ne certăm.Semne-bune

Cele două duduci din minimalul său harem asistă discret, oarecum admirativ-oarecum întrebător la corecțiile pe care încearcă Ghiță să ni le aplice nouă care mergem pe picioroange pe teritoriul lui. Marica, cea cu mai multe pene sure și Anica au început ouatul. Trebuie să se știe că nu pot fi prada nimănui nici ele și nici viitoarele progenituri.
Iertare, a fost prima oară când li s-a-ntâmplat și duducile s-au emoționat și au ouat în drum așa că primele ouă sunt murdărele.

Încolo…au apărut ceva semne bune, cum că primăvara s-ar instala dar…e mai bine să fim sceptici și să nu dăm năvală.

Trei,-Doamne!
viitorul

Previous Older Entries Next Newer Entries

%d blogeri au apreciat: