Bunica Ilinca spune:

Joi, 16 ianuarie, 2014 – Ziua speranței


La o zi distanță
1. am stat de vorbă, după un interval semnificativ de timp în care nu am mai știut nimic una de alta, cu o persoană oarecum apropiată mie, de-o vârstă cu mine, leat ’53-’54 și

2. am însoțit la o operație oftalmologică o persoană mult apropiată mie în vârstă de 87 de ani.


Prima, să-i spunem doamna I., era în tinerețe o fată măcar oarecum interesantă dacă nu chiar foarte veselă. Singurul defect era aspirația spre unicitate prin „a fi absolut mai cu moț”.

Partenerul și l-a ales pe potrivă, cam cu aceleași preocupări, și la propriu și la figurat. Ar fi trebuit să fie bine dar de a la un punct încolo întâlnirile cu ei au devenit stânjenitoare și foarte obositoare, veșnic gura ei nu mai tăcea căci iarba nu-i mai plăcea și cine putea să fie de vină? Ați ghicit. Țapul!

Treceam peste orice neplăcere pentru că la fiecare aniversare a unuia dintre copiii mei ea se anunța dinainte și era prezentă pentru că așa considera că ar fi de datoria ei.

De la un punct acolo, ajungându-se la o anumită vârstă a copilului ritualul anual a încetat. Ne-am văzut foarte rar. Nu intram în sfera lor de interes pentru că nu aveam nimic de speculat, de valorificat, nu aveam valoare de întrebuințare. Până la urmă mulțumesc cerului că a fost așa. Discuția purtată acum două zile m-a îmbolnăvit. Să trăiești o viață într-o veșnică hărățeală, nemulțumire, scotocire prin ogrăzile altora fie să-i disprețuiești, fie să-i invidiezi și foarte rar să te relaxezi, să nu-ți fie relațiile guvernate decât de valoarea de întrebuințare a fiecăruia mi se pare infernal.

M-am încărcat cu foarte multă energie negativă. Pe tot parcursul ei mi-a vorbit doar ea, doar despre ea și nu a făcut decât să mă informeze despre toate bolile cărora nu le mai dă de capăt.

N-o pomeneam dacă nu ar fi vorba despre SĂNĂTATE și despre două raporturi în care te poți afla cu ea prin ATITUDINE.

Îmi venea s-o scutur de umeri și să-i spun „fată, ce faci tu cu tine, dezmeticește-te!” dar cine sunt eu?!

Să te compari cu alții poate fi constructiv dar să te raportezi tot timpul numai la alții și numai întru veșnică nemulțumire poate fi ruinător.


La polul opus, o femeie, Doamna V., care a avut mult mai puține mijloace și o viață mult mai grea ajunge să mă facă, la cei 87 de ani ai ei, să-mi doresc să trec prin orice ar să fie așa cum a reușit ea printr-o încercare pentru mine înfricoșătoare, operația la ochi.

Sigur, emoția a fost mult mai mare în acest caz dar epuizarea a fost, culmea, mult mai mică! M-am încărcat cu multă energie pozitivă!

Deși la primul consult mi s-a zvârcolit două zile stomacul la propriu de frică, modul cum s-a comportat, osârdia cu care și-a făcut noianul de analize cerut, curajul pe care si l-a făcut, liniștea – aparentă mai mult ca sigur – pe care a păstrat-o… mă fac să-mi dea lacrimile.

Mai micșorată parcă în fotoliul din sala de așteptare, a întrebat doar, un pic înainte de a intra la operație dacă n-ar fi o pastilă, ceva calmant?!

Am privit-o copleșită și am întrebat-o dacă îi este frică. Nu-și exprimă niciodată îndoieli, frici, nemulțumiri privitoare la propria persoană. Ea este vitează și merge, mai dinspre bătrânețe acum, cu Dumnezeu înainte! Ți-e frică? Nu, dar așa…

Am cuprins-o pe după umeri, am adunat-o lângă mine și i-am povestit că am întrebat atunci când am ales ziua operației dacă există posibilitatea să zăbovească în clinică până ne asigurăm că este O.K. și mi s-a răspuns că nu-i nevoie să mai stea decât eventual 5-10 minute, că se va simți bine ca toată lumea care pleacă imediat acasă. S-a mai relaxat.

Cuvintele sunt stângace și sărace dar tare aș vrea să țin eu minte în primul rând și-apoi să-nțelegeți și voi, cei necăjiți des de capra vecinului sau cei care considerați că nefericirea se datorează întotdeauna altcuiva că HĂȚURILE SUNT LA NOI, ÎN MÂNA NOASTRĂ! (99% sau poate 75% sau poate, la unii doar UNU% dar cât este de important că putem trage și noi de hăț!)


Anul trecut am fost vreo trei săptămâni surdă de-a binelea(din cauze mecanic-inflamatorii), acum vreo câțiva ani din cauza unei sinuzite maxilare combinată cu ceva răceală care nu mai trecea mi-am pierdut, din cauza unor picături, complet pentru câteva zile mirosul. Eram într-o excursie în Cipru, treceam pe lângă flori foarte frumoase și cu miros îmbătător, am înțeles cu adevărat ce pierdeam doar când, după 2-3 zile mirosul mi-a revenit. Acum m-a înspăimântat văzul.

Vă mai spun încăodată ce v-am spus când eram surdă: de câte ori sunt necăjiți aduceți-vă aminte măcar de cele 5 simțuri și dacă sunt întregi FIȚI FERICIȚI.

Apoi, mai vreau să spun pentru cei ce se frământă până la suferință că liniștea sufletească nu ne pocnește singură, așa ca leuca de la căruță când nu suntem atenți. Ea trebuie căutată și cultivată din proprie dorință și cu multă străduință. Este un dar de mare preț pe care nu ni-l poate face nimeni mai bine decât noi și nu ni-l poate face nimeni fără noi.

Hei…asta este. S-auzim de bine!

9 gânduri despre &8222;Joi, 16 ianuarie, 2014 – Ziua speranței&8221;

  1. In general am fost si sunt o persoana sanatoasa pentru varsta mea(45ani), chiar daca sa zicem ca astazi ma doare un picior, nu intru in panica si sunt absolut convinsa ca pana maine imi trece si ca este ceva accidental, si culmea este ca asa se intampla. Dar am cunoscut si persoane din prima categorie, putine ce-i drept, am fugit cat m-au tinut picioarele 🙂 ! Ceea ce ma deranjeaza este insistenta cu care se agata de tine si-ti spun ce bolnav esti daca doamne fereste apuci sa deschizi gura sa spui ca te doare ceva, convingerea lor ca gata de-acum e normal s-o tii din boala in boala, povestile despre bolile lor si sfaturi medicale mai ceva ca cele ale specialistilor.
    Sotul meu avea un profesor, n-am retinut ce specialitate avea, dupa ce se termina ora avea o vorba: „bunii cu bunii, prostii cu prostii, strangeti cartile si hai acasa”, mie mi s-a parut fantastic!

    Apreciază

    1. Daaaa, bună zicere!

      Mulți ani înainte cât mai veseli și mai ușori Reli!

      Eu nu mă prea îndur să resping oamenii (sigur până la limita rezonabilului). Am văzut oameni care cu bună știință nu răspund în mod frecvent la telefon deși ar putea. Prima dată mi s-a părut criminal.

      Probabil că mă voi resemna și voi încerca să scurtez diplomatic monoloagele steril-tânguitoare.

      Apreciază

  2. Buna ziua, Ilinca
    Citesc mereu zicerile tale pe blog si de multe ori vad ca gandim la fel. Chiar daca nu comentez (comunic destul de rar, am impresia ca nu ar fi important ce am de zis si atunci tac) sa stii ca iti transmit mereu „telepatic” gandurile mele bune.
    Mi-a placut realizarea patului ideal, tehnica proiectarii lui 😀 , bravo!
    Cu stima,
    Stefana
    PS Sunt de un leat cu prima persoana despre care spui ( ’53 ). Eu cred ca fiecare s-a nascut cu un anume fel de a fi si nu are ce face. Poate incerca sa se autoeduce, dar in adancul sufletului ramane la fel. Mai ales cand a trait intr-un mediu care i-a accentuat pornirile.

    Apreciază

  3. Acu ,..m’de..ma bag si eu in sama ,daca-mi dai voie?!?Am citit pe-acilisa ca fiind un capricorn de sfarsit de an ca si mine [dintr-o zi cu m-me Udrea -dar oleaca mai veche si nu lansata ca ea]semanam foarte mult la o sinuzita maxilara ticaloasa care m-a lasat fara miros de mult timp,si acum ma lasa incet, incet fara auz.Si daca nu te-ai suparat inca,te-as ruga sa-mi spui si mie unde te-ai tratat si daca ai vreun doctor de omenie in ale ORL. Am fost acum 3 ani la dr Voda Alexandra la capitala,dar dupa un timp a revenit iar senzatia de ureche infundata…cu multumiri anticipate….

    Apreciază

    1. Vindecarea unei boli ține foarte tare și de impresia pe care ți-o face medicul și de mobilizarea ta. După mai multe încercări marcate de îndoieli și mult disconfort și psihic și fizic am descoperit-o pe doamna doctor Beuran.

      Pentru mine întâlnirea cu dumneai a fost salutară.

      Eu nu îndrăznesc să recomand doctori pentru că la mine funcționează în primul rând efectul placebo. Dacă persoana din fața mea îmi pică pe invers, să zicem așa, poate fi geniul-geniului că nu mă ajută.

      Doamna doctor poate fi găsită la spitalul Colțea și dă consultații și la clinici particulare.

      Apreciază

      1. M’daaa.. si manifestarile mele fata de cei din jur sant cam aceleasi,dar cand e vorba de trompica mea mea…as putea suporta,ca interesu’ poarta fesu’…Daaar, o Intrebare -intrebatoare!!-a actionat cu aparatura? sau doar din leacuri?Oricum mai multumesc inca o data!

        Apreciază

      2. Mi-a făcut spălături în urechi, nu prea plăcut dar nici de neîndurat și mi-a dat tratament medicamentos, fără picături.

        Pentru sinuzită mi-a dat doar niște picături după formul proprie.

        Problemele mele au fost la distanță în timp.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: