De la mine din ogradă

Sexyagenară.

Da, de astăzi sunt cum spuneam mai sus.

Mulțumesc mamei care m-a făcut și-o rog să mă ierte că n-am găsit altă zi mai bună să dau năvală cu capul înainte în viața asta de care am fost și sunt bucuroasă cu toate cele, și bune și rele, pe care mi le-a pus în poală, tatălui (așa cum a fost el, acum odihnească-se în pace), omului de lângă mine, copiilor mei și nu în ultimul rând iubitului meu de „aproape” patru ani care îmi dă, în fiecare clipă petrecută împreună, zece ani din viață. Le mulțumesc, așa cum spuneam, pentru că datorită în bună parte și lor am ajuns până aici.

De-acum, cu Doamne-Doamne înainte cât mai sunt pe lume plăcinte.

Am petrecut foarte bine hălăduind prin oraș cu haltă lungă la Cărturești, apoi o vizită timidă la Bastilia din Piața Romană. L-am cunoscut (și-am tresărit și m-am topit după) pe Iv cel naiv (urmează să strâng bani să cumpăr toate volumele care există la Cărturești, vreo 4 parcă), mi-am cumpărat un inel care-ți schimbă culoarea, probabil după temperatura corpului și a mediului ambiant, și unul fabricat în India care seamănă cu un mic minaret, mi-am ridicat premiul de la editura Nemira obținut în urma meritului de a fi ocupat locul 47 la Superblog 2013 și mi-am mai cumpărat două cărți din categoria „supă de pui pentru suflet” adică ușurele, așa ca o șuetă, dar care mai strecoară și câte-un sfat pe ici pe colo.

Pentru a ne reface forțele cât de cât păstrându-ne apetitul pentru cina de la mama (deie-i Domnul sănătate cât se poate și putere și-ncă un pic de plăcere pentru trai) am intrat la cea mai veche patiserie de la Piața Romană pe care o știu de când era pe-acolo magazinul cu preparate vânătorești.

Renovată atât cât să fie un pic mai primitoare, ne-a oferit felia de plăcintă dobrogeană care ți se taie dintr-o roată mare și ți se cântărește exact ca pe vremea copilăriei mele. Cea cu branză dulce și stafide pentru care am optat eu a alunecat pe gât de parcă nici nu ar fi fost.

În odaia mea a pătruns, dornic să rămână, un tablou ușor, cu ramă roșie. Înfățișează într-un desen delicat, colorat diafan, o zgâtie de fată, mlădie și îngândurată, mângâiată de vânt în timp ce ține de coarne, lângă ea, o bicicletă roșie.

De cum l-am zărit mi-am șoptit: suflete, unde-ai fost? Ce bine-mi pare că te-am găsit! Cine ne-a văzut în treacăt față-n față s-a cam împotrivit (în gând, bineînțeles) considerând alăturarea nepotrivită dar nicio vorbă nu a fost rostită.

Cam atât.

Sexygenara vă salută mai din scurt deși multe de scris aș fi avut dar scriu din vecini, încă nu am net-ul personal reparat.

Să ne vedem în noul an cu bine.

Până atunci mulți pupici de la mine și ce-am greșit să fie iertat. La mulți ani!