Bunica Ilinca spune:

Joi, 12 decembrie, 2013 – Bună dimineața


…și ziua toată să vă fie bună.

Voi ce mai faceți? Eu fac bine, aș zice, că așa e bine să zici dacă nu faci rău.

Dar, cum totul e relativ, depinde de sistemul de referință cum apreciezi lucrurile până la urmă, nu?

De exemplu eu de câtva timp (bună bucată de timp) amețesc mutând lucruri prin casă. Și mari și mici (mici cu grămada).

Este curios de câte lucruri mă pot agăța în clipele mele de frustrare(sau de exaltare), lucruri care pentru puțin timp înseamnă ceva ca mai apoi să devină un balast cu care trebuie să mă lupt.

Oricum este mai bine să mă lupt cu lucruri decât să mă lupt cu gânduri. Acuma, lucrurile și/sau gândurile pot fi ignorate, cel puțin de către mine, care mă plictisesc repede și nici nu-mi place să mă complic prea tare, dar ce te faci cu kilogramele care pornesc să se adune în aceleași clipe invocate mai sus?

Am spus că mut și lucruri mari. Păi da, că dacă stai la casă și nu la bloc ai spațiu, excedentar de cele mai multe ori, și dacă îl ai ajungi să te speli pe cap cu el, îți vin tot felul de idei și ține-te frate!

Acu’… ideile mele nu sunt (întotdeauna) frivole. Parol! Păi să vedeți și să spuneți și voi dacă nu-i așa:

Mai anțărț am avut o bucată de iarnă foarte grea. Cam 48 de ore nu am avut curent (nu avem generator), nămeții erau mai mari decât gardul și potăile (nu am vrut cu osârdie să știu dacă nu și altcineva) circulau prin ograda mea ca pe bulevard deși am gardul cât casa și casa… mărișoară și ea iar drumul național a fost blocat ceva timp. Capac peste toate un ger din ală de crapă pietrele.

Ce-a însemnat asta, mai la obiect vorbind? S-au descărcat telefoanele și nu am avut cu ce să la încarc. Nu a mers hidroforul. Au înghețat țevi. S-au spart țevi. Nu a mers centrala. Etc, etc. Am simțit nevoia unui segment de casă funcțional, cu activități simplificate și trasee scurtate.

S-o iau mai pe scurt. Atunci am pornit elaborarea programului
„Avaria nu este o paria ba chiar trebuie să-i mulțumim că ne face să gândim” și m-am pus pe gândit și înfăptuit.

Pentru încheiere vă dezvălui marea chinuială de acum: în această idee conturată mai sus am desființat o cămară pentru a o transforma într-un mic oficiu=bucătărie mică. Vă dați seama ce am de mutat?

Amănunte, detalieri… la cerere, după nevoi „coane Fănică”!

Hai că v-am lăsat. S-aveți, cum ziceam, o zi cât se poate de bună și mai treceți pe-aici. Nu mă lăsați singură cu ideile mele.

7 gânduri despre &8222;Joi, 12 decembrie, 2013 – Bună dimineața&8221;

    1. Ave ție Simona!

      O.K. în scurt timp voi reveni cu lămuriri. Doar să definitivez și mai povestesc.

      Deocamdată pot să spun că e grozav să funcționezi într-un spațiu care se încălzește instant și să ai totul la îndemână la aproape o lungime de braț. Nu numai că sunt apropiate, adunate toate lucrurile dar ți se adună și gândurile, te concentrezi mai bine, termini mai repede, ești mai bine dispus și mai inventiv.

      Apreciază

  1. Fetita sunt curioasa ce infatuiesti tu acolo, pentru ca si noi stam la tara, mai modest ce’i drept, dar militez pentru soba pe lemne, care nu te lasa la greu niciodata, sau poate cateva ore, atunci cand bate rau vantul si iti scoate fumul in casa, fantana cu galeata agatata si pompa submersibila care o tin deoparte pentru cazuri extreme cand nu avem apa la pompa din curte care vine de la izvor, iar cand este foarte ger, las robinetul de la chiuveta,noaptea, ” turuind” fin, ca sa nu inghete apa pe tevile din exterior. Metode primitive, dar care te ajuta in anumite cazuri.
    Pupici!

    Apreciază

    1. Hai salut Vasi!
      Mai întâi:
      De ce ne-ai părăsiiiit, măăăi fată măăăi! Ne-ai lăsat să ne superbloguim singuri?!

      Apoi:

      Sobe, posed 4. Foaaaaarte bună invenție la casa omului. Daaar, uneori nu te duce cârca să faci prea multe focuri sau destul foc și taaare bine prinde un loc în casă ferit unde poți încropi un ceai și-un cartof prăjit fără să te apuce parkinson-ul.

      Întrebare: Cum turuie fin apa la robinet când nu ai curent?

      Puț secundar cu găleată permanentă posed (nu din lux ci dintr-o mizerie, că nea Greiere=pitorească figură, care l-a săpat atât a putut și-n c..r l-a durut că eu am nevoie de puț ca lumea așa că am ajuns și am mai dobândit unul care deservește hidroforul prin forare).

      Mai sporovăim, doar să isprăvesc recapitulez și pe urmă povestesc.Nu-i mare lucru atât doar că am alternative.

      Apreciază

      1. Ilinca, a fost o perioada atat de incarcata, incat mi-au cazut nervii cu atatea articole, la care s-a adaugat o nota mica la un articol la care muncisem cu mare drag si care nu a fost apreciat deloc. Apoi mi-a parut rau, ca deobicei nu renunt la proiectele mele, dar asta e.
        Noi avem captat un izvor din munte, si prin cadere, ajunge la noi la robinet, fara curent.
        Astept restul povestii :)))

        Apreciază

  2. O soba de teracota in bucatarie si nu cred, ca mai tremuri cat gatesti 🙂 Cel putin acasa la mama si la tata, teracota din bucatarie e cea mai utila din toate. Se gateste, se coace, se incalzeste apa sau se topeste zapada intr-o oala anume si nu in ultimul rand pe langa ea se tolaneste turma de pisici 🙂 Tata si doarme acolo, in fotolui, in fata televizorului.
    E bine sa faci schimbari, e o gimnastica fizica si psihica 🙂

    Apreciază

    1. Cum spuneam mai sus sobe posed, 4, din care da, una este in bucatarie. Minunate, și cea din bucătărie se și încălzește destul de repede, dar nu stăm în bucătărie si să faci focul doar ca să pregătesti ceva foarte rapid nu-ți vine sau, uneori, nu poti să cari lemne.

      Oficiul meu este mititel și se încălzește și dacă aprind puțin aragazul.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: