Joi, 10 octombrie, 2013 – Despre cum milioanele nu aduc fericirea


Sunt aproape confiscată de către concursul Superblog. „Măruntă competiție” spun unii care sunt mari, e-adevărat. Acuma depinde și ce faci tu cu această competiție, ce-ți prilejuiește ție. Pentru mine este un prilej de a afla lucruri noi din multe domenii.

Până acum nu m-a interesat dacă am sau nu trafic. Îmi consideram blog-ul un fel de solilocviu. Acum mi-a trecut pe la urechi ideea de cotare a blog-urilor, PR=page rank și așa am aflat că din punct de vedere Google am „nota” 2. După ce era să mă pufnească plânsul m-a umflat râsul. Pentru cineva care vorbește de una singură aproape stau foaaaarte bine. Exist și mai am și drepturi! Alexa însăăă…îmi pune milioane în cârcă și nu sunt de bine nici deloc.

Ei, acu am la ce să mă gândesc ca să nu mă mai gândesc la ce mă gândeam.

Puteți voi, care stați bine-bine cu chestiile astea să-mi spuneți ce să fac pentru a nu mai fi chiar atât de nesemnificativă, așa cum sunt eu că de schimbat la vârsta asta nu mai pot. Adică mai deșteaptă, mai inspirată, mai etc nu cred că pot deveni. Altceva, lesne de priceput, există?


2 gânduri despre “Joi, 10 octombrie, 2013 – Despre cum milioanele nu aduc fericirea

  1. Eu cred ca esti foarte desteapta, traficul acesta pe blog nu are nici un fel de legatura cu nivelul de cultura, este vorba de felul de promovare, cred ca ar trebui sa te pricepi un pic la aplicatiile astea, sa setezi corect sa poti fi gasita cu usurinta. Cred ca mai depinde si de publicul caruia te adresezi, chiar daca este un fel de jurnal electronic in care fiecare spune ce simte sau ce vrea, ai sa fii surprinsa cat de multi te citesc!
    Iti tin pumnii…multa bafta!

    Apreciază

  2. acu’, si io, cu sfaturi „din carti” 🙂 comenteaza pe bloguri similare cu al tau, vezi care sunt cuvintele dupa care ajung cititori la tine si foloseste-le mai des, afla ce posturi au fost cel mai citite si abordeaza tema iarasi, fa-ti cont de facebook pentru blog, adauga cat mai multi prieteni si promoveza posturile acolo…

    Apreciază

Lasă un comentariu