Duminică, 29 septembrie 2013 – Fericirea este ceva ce nu ai…

și dai ca să ai.

Septembrie murat. Cer întunecat. Suflet zgribulit și elan tuflit.

Să lăsăm așa? Ei, aș! Ia să vedem ce-am putea face ca să ne încânte inima, nouă fetelor că la băieți nu mă pricep. Păi dacă nu conservăriți, nu citiți și nici nu vă mulțumiți să leneviți poate v-ar plăcea să …împletiți adică să tricotați sau să croșetați.

E duminică! Daaa, deci nu lucrăm doar proiectăm.

Mai aveți cumva câte ceva început și abandonat prin vreun colț de dulap? Era un model complicat și ați obosit de cât ați bibilit și vă este groază să reluați? Ar ajuta dacă vă antrenați mai întâi un pic. Cum asta? Făcând un lucru drăgălaș, mai mic.

Și ce legătură are cu fericirea aceea pe care n-o ai dar o dai (auzi ce idee?!).

Cred că tot omul normal se înduioșează și se înveselește când este vorba de copilași. Lucrurile de copil sunt foarte micuțe și se pot face destul de repede.

Ce-ar fi să facem niște botoșei? Nu avem copilași, nu avem nepoței? Nu-i nimic, mai întâi alegem modelul cel mai drăgălaș pe care credem că l-am putea reuși apoi îi facem cu tot dragul, chiar dacă suntem începătoare tot biruim, ne bucurăm și-apoi… îi dăm.

Nu vă-ndurați? Atunci puteți să-i păstrați și să faceți o colecție.

Dacă ideea vi se pare amuzantă și găsiți modele pe net dați-mi și mie un link și vă promit că îl realizez și eu și vă pun poze aici. Eu am trăit această experiență iata când era nepoțelul meu mititel și mi-ar plăcea să repet încercarea.

Apropos, aveți vreo păpușă, a voastră, de suflet? Nu? Mama mea are peste 80 de ani și la o aniversare când a fost întrebată ce și-ar dori cadou a spus o păpușă bebe. Așa a apărut în casa ei Vasile. Din când în când se amuză să-i tricoteze lui Vasile. El nu refuză nimic pe motiv că nu-i de marcă sau nu-i la modă și chiar pare a se bucura. Plus că stă la probat… nemișcat. Sinceră să fiu cred că și mie mi-ar plăcea o păpușa bebe în mărime aproape naturală.

Ei, ce ziceți? Sau mai bine nu ziceți?!

%d blogeri au apreciat: