Vineri, 27 septembrie, 2013 – Ce mai poame dom’le!


(dacă vă supără fondul muzical puteți închide sonorul de la butonul cu săgeată albă din partea de jos a postării)

Globuri.

Globuri rotunde, aurii, roșii, verzi, în două culori, pistruiate sau cu dungulițe, puzderie pe crengile plecate spre pământ, lucind discret în lumina blândă, ascunse printre frunzele pictate de-acum în culorile ruginii ale toamnei, te-mbie să le culegi.

Este vremea merelor.

Dulci, dulci-acrișoare, acre, răspândid arome fine și ademenind scorțișoara din cămară, pentru a se-ntâlni într-un ștrudel cu rochiță din multe straturi de-aluat străveziu și crocant, merele au fost destinate de Creator pentru a încânta papilele noastre gustative.

„Un măr pe zi doar și lasă de ți-o intra doctoru-n casă!”

Ascunse-n fân sau în hârtie cerată, combinate cu dulce și arome în gemuri și compoturi de culoarea chihlimbarului, rase și puse la rece, merele au fost dintotdeauna păstrate pentru ca plăcerea de a le avea dinainte să dureze și atunci când ultimele frunze au rămas doar o amintire iar vântul șuieră prin hornuri încercând s-aducă zăpada în casă.

Dintre toate cel mai mult mă bucura însă iarna când mamuca băga mâna în buzunarul de la pestelcă (șorțul pe care îl purta întotdeauna peste fusta-i lungă) și scotea de-acolo câteva poame (feliuțe de mere uscate).

De orice m-aș putea lipsi de mâncare dar de mere, lapte și pâine de casă nu.
Sunt în stare să ronțăi repede-repede precum un iepure o poală de mere cât ai clipi.

Poamele însă mă-ndemnau întotdeauna spre plăcerea înțeleptă, potolită și din acest motiv mai adâncă. Luam o feliuță și mă-nprieteneam încetișor cu ea. Întâi încercam să descopăr culoarea mărului în milimetri puțintei de coajă, apoi o miroseam, o descopeream un pic aspră pe limbă și-apoi, deodată, în gură năvălea gustul dulce acrisor al fructului. Se topea încetișor făcând loc alteia, și alteia, și alteia și…ei, și cam atât.

Poamele se pregăteau greu. Trebuiau întinse mai multe zile la soare, întoarse, păzite…

Astăzi îți cumperi un deshidrator (aparat pentru uscat fructe și legume), așezi frumos feliile pe grătare și-n câteva ore poamele-s gata. Fructele își păstrează culoarea (mai ales dacă le scufunzi întâi în apă caldă cu puțină sare) și se transformă într-un deliciu foarte ușor de păstrat timp îndelungat.

Ia priviți, ce mai poame dom’le!

Globuri.



2 comentarii (+add yours?)

  1. vasi
    sept. 27, 2013 @ 06:03:45

    Fetita, nu pui zeama de lamaie deloc in apa in care le scufunzi?
    Asa bine ai descris gustul unei poame, de gura mi se umplu de apa:))) ca si cand as fi vazut pe cineva mancand o lamaie :)))
    Am facut si eu de mere si au iesit bine, si de pere…dar mai negrute…si urmeaza de gutui.
    Pupici!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: