Vineri, 20 septembrie, 2013 – Despre „suflete mari”

Locuiesc la 20 de km de Bucuresti, lângă un teren viran și am în spatele casei câmpul. De la mansardă văd până departe pe glie.

Dacă până acum vedeam, din când în când, ca ceva neobișnuit, pe câmp, stoluri de pescăruși acum văd tot mai des grupuri noi de câini dezorientați, cercetând când spre case, când spre baltă, când depărtările și neștiind în ce parte să apuce.

Parcă niciodată nu latră mai a hărmălaie câinii din curți decât atunci când apar câini străini.

Ieri se vedeau la marginea fostului lan de porumb două pete mișcătoare albe mai mici, gemene și una arămie mai mare. Și s-ar fi apropiat și nu s-ar fi apropiat. Mai târziu, unul dintre cățeii albi, care pare un cățel de apartament, mai îndrăzneț, a ajuns pe ulița noastră. Când a auzit lătrăturile agresive ale câinilor de prin curți nu a știut cum să nimerească mai repede drumul înapoi de unde venise.

Circul din când în când cu mașina spre București. Este o teroare din punctul meu de vedere să fac acest drum. Văd, în cel mai bun caz, o puzderie de câini jigăriți, alergând cu limba scoasă pe marginea șoselei încercând să ajungă pe lângă o casă de OM. Traversează bezmetici șoseaua de pe-o parte pe alta și-napoi și s-a întâmplat să găsim coadă de mașini pe motiv de accident. Mașini boțite bine, cu boturile îndreptate aiurea și cadavru de câine în mijlocul șoselei.

Câini înțepeniți cu cracii-n sus pe marginea drumului sau înșirați pur și simplu, zdrobiți pe calea de rulare destui astfel încât să-ți sfâșie inima dar și să-ți întoarcă stomacul pe dos.

Sufletele „mari” din curtea alăturată țin ȘAPTE câini aciuiați de pe la diverse cunoștințe. Deși au curte suficientă, în fiecare zi le dau drumul pe stradă unde băieții se fericesc cu haitele din câmp sporind șeptelul vagabond și veșnic îmi onorează perimetru curții atât lichid cât și solid așa încât atunci când ies cu treamer-ul să tai iarba și buruienile din fața casei am de ales: culeg mai întâi rahații și apoi dau cu treamer-ul sau mă fac că nu văd și-i las să sară fărâmițați în paișpe zări dar am grijă să țin gura-nchisă și-mi pun ochelari de protecție, pentru orice eventualitate.

Aceleași suflete „mari” au plantat copaci și arbuști invadanți chiar lângă gardul ridicat de noi cu banii noștrii. Periodic trebuie să curăț terenul de lăstari și să mă fac că nu văd cum se aburcă pe gard ca șă-și culeagă roadele de deasupra curții noastre.

Când își transformaseră casa în crâșmă (invitau diverse persoane, mai ales adolescenți, să vină la aer curat și la un grătar dar îi puneau s-aducă de-acasă cele de băgat sub nas și dădeau muzica la așa un maxim de maxim că nici gaura de șarpe nu te apăra) i-am rugat odată telefonic să dea muzica un pic mai încet că nu puteam sta nici în casă cu toate ferestrele închise.

A doua zi m-a abordat animalul alfa al împrejmuirii bălăcărindu-mă și anunțându-mă că în curtea lui face ce vrea.

S-a sfârșit cu chemarea poliției când unul dintre puștii vizitatori, băut și fără permis dar cu multă contribuție materială la bunul mers al petrecerii, a dorit să urce la volanul uneia dintre mașini și a reușit performanța să se cocoațe cu automobilul pe creasta gardului meu punându-l în proporție de 60% la pământ.

Acum câtăva vreme, o femeie, cu ceva studii superioare(cred) legate de frumos, mărturisea că nemaiputând să îngrijească zilnic cei câțiva câini pe care-i luase sub aripa-i ocrotitoare la casa de vacanță i-a adus la București și le-a dat drumul printre blocuri. Aceeași persoană mi-a spus de curând în mediul virtual, încercând o apropiere, că numele Elena-i sugerează (redau pe scurt) o împărăteasă și că Ilinca-i sugerează o țărancă și că ea ca Elena mă vede și mă place (deci să mă conformez?!).

Presupunând că ați citit până aici m-ați putea întreba ce legătură are instrumentul de împuns numit sulă cu prefectura?!

Sunt exemple anemice despre cum își reprezintă unii BINELE ȘI FRUMOSUL.

Oameni cu „suflete mari” care nu știu ce-i aceea o regulă, o lege, un respect, o societate…

Oare, ne mai scapă cineva? Ne mai întoarce cineva cu fața la lumină? Ne mai scoate cineva bezna din suflet și din cap?

Din cauza sufletelor și minților „mari” trebuie să fim din ce în ce mai tari și de unde atâta tărie sub o biată pălărie?!

%d blogeri au apreciat: