Luni, 26 august, 2013 – Din nou


Știam să citesc dinainte de a merge la școală. Îmi plăcea să citesc. Mi-aduc aminte că m-am înscris la biblioteca din comună începând chiar din clasa întâi. Mi se părea de vis să mă învârtesc printre rafturile doldora cu cărți. Mi-am ales un tenculeț, cam cât puteam eu duce în brațe.

Oho, ce faci aici?! Doar una îți dau. După ce-o citești pe aceasta mai primești alta.

Contrariată dar neavând ce face, mi-am luat cărticica și … după nici două ore (și asta pentru că mă pusese mama să mânânc de prânz) eram înapoi. Nu te cred că ai citit-o. Despre ce era vorba? Mi-a venit să râd. I-am spus cărticica pe dinafară. În câteva propoziții se povestea despre pățania unui puișor de găină. Floare la ureche pentru mine. Bine, îți mai dau una dar să n-o mai aduci așa repede înapoi. Citește-o mai cu atenție.

Era blondă, cu un coc neglijent a la Brigitte Bardot, îmbrăcată în pantaloni mulați negri și cu pantofi cu toc subțire. I-am dat o bilă neagră și de-atunci aveam să mai am parte de persoane care ar fi trebuit să-mi cultive înclinația pentru citit și nu au știut sau nu au vrut s-o facă și au primit în timp bilă neagră de la mine.

Mai târziu am citit chircită, pe nerăsuflate, cu plapuma-n cap și cu lanterna aprinsă, cu cartea mascată de vreun manual, înțepenind cu picioarele adunate sub mine în vreun cotlon. Niciodată cu adevărat cunoscătoare, niciodată bine sfătuită, dar cu mare drag de carte. Cu mare drag de carte dar nerăbdătoare, citind de multe ori pe diagonală, superficială. Scufundată în lectură până la a pierde legătura cu realitatea înconjurătoare atunci când cartea îmi hrănea sufletul mai ales și mintea desigur.

Mi-aduc aminte că odată citeam în felul acesta într-o stație de metrou. Când mă oprisem eu la marginea peronului și mă scufundasem în lectură tocmai plecase trenul și nu erau decât două persoane în preajma mea. Când trenul următor se pregătea să intre în stație mi-am desprins privirea de pe buchii și am avut un sentiment extraordinar de parcă eram în filmul Păsările al lui Hitchcock, peronul era plin de lume care mă înconjurase dar pe care eu n-o simțisem nicicum apropiindu-se de mine.

Apoi lectura a fost cotropită de documentarea profesională. În IT uzura morală fiind foarte rapidă ești nevoit, dacă nu ești obligat să te cantonezi în simpla întreținere a unei aplicații, lucru care-ți spală creierul, să consulți la greu fel de fel de cărți de specialitate și parcă nu prea-ți vine să mai citești și altceva.

Nu credeam că mai sunt în stare să citesc și nici nu înțelegeam de ce-aș mai face-o.

De-o vreme tot întind mâna după câte-o carte și tresar părându-mi-se că magia va reapare. Pe rând, Marin Preda, Herta Muller, Victor Eftimiu mi-au adus ceva zvâcuri în suflet și-acum Ileana Vulpescu m-a făcut să citesc de la capăt la coadă, aproape pe nerăsuflate o carte. Sigur nu pentru că ar fi cine știe ce carte. Autoarea însăși vorbește într-un interviu destul de recent despre faptul că scrierile sale sunt considerate ca scrieri „mai mult pentru femei”. Probabil a fost o întâlnire fericită între mai mulți factori dar ceea ce contează este actul cititului în sine. Doar tu și autorul care devine pe parcursul unui interval de timp tovarășul tău și face să-ți curgă în suflet și-n minte șuvoi de cuvinte.

Ce bine este să citești!

%d blogeri au apreciat: