De ceva vreme cuvintele nu prea mai vor să iasă. Ideile se bulucesc și-apoi se-ncurcă și se poticnesc.
Căldura bezmetică din timpul prânzului mă scoate din circulație, noroc că-mi place să mă scol destul de devreme și am la îndemână 2-3 ore de normalitate.
Ies în ogradă și scormonesc cu privirea și cu aparatul după picături de frumos, ceva de care să mă agăț și să pot decreta că ziua se anunță bună și că viața e frumoasă. Dacă demarajul e bun și ceea ce urmează poate fi gestionat mai ușor.
Am citit undeva că fericirea nu este ceva care te pocnește așa… simplu, ca leuca. Ți-o făurești, o cauți, muncești și te implici pentru a o avea și pentru a o păstra.
Ca să vezi! Și eu care credeam… Aici glumeam.
Pare criminal de banal ce spun.
Să încerc să lămuresc. Dacă o viață întreagă ai fost o rotiță într-un angrenaj și nu prea ai funcționat de capul tău când te trezești pe dinafară pățești precum un cal din cursa cu obstacole rămas fără călăreț, încerci să continui cursa deși nu mai este necesar.
Trebuie să-nveți să te oprești, să te odihnesti, să te bucuri, să te îngrijesti, să te cunosti, să te iubești, să te înțelegi, să te lauzi…
E greu dar… încerc și eu acolo.
Altfel, voi cum o mai duceți, cum vă descurcați?
De la mine din ogradă 
Suntem bine, multumim de intrebare 🙂 murim de cald iar in weekend profitam cat putem de balaceala 🙂
ApreciazăApreciază
Ne mentinem pe linia de plutire 🙂 Cu visul marii la sfarsit de saptamana zilele trec mai usor 🙂
Tare frumoase-s pozele Ilinca ! Minunat bulgarele de jar ….
ApreciazăApreciază
Ce frumosi s-au facut bobocii de gasca Ilinca! Catelul e tare frumos!
Noi incercam sa asiguram apa proaspata tot timpul hoardei si in rest stam pititi prin casa:)
ApreciazăApreciază
Lasă că şi ăia încă „angrenaţi” au multe momente de-astea…
Oricum, mununat lăţosul ăla alb. „Vijilent” la culme. Atent să stea frumos când îl pozează stăpâna. 😀
ApreciazăApreciază
Ilinca draga, nimic din ce spui aici nu este banal: este plin de esenta si mingiietor ca un balsam pe o rana . Si eu am iesit din angrenaj si mi-a fost terifiant de greu sa-mi gasesc cadenta in noua postura . Noroc cu timpul care a mai estompat din suferinta . M-am oprit si acum ma straduiesc sa rezonez cu mine . te citesc zilnic de aproape 2 ani de zile ; cind nu scrii sint trista . Blogul tau este o binecuvintare pentru mine ; de la tine invat sa ma pregatesc sa ma intorc acasa dupa o halta 40 de ani in orasul pierzaniei si al haosului. Captiva intre zidurile orasului astept cu infrigurare intoarcerea acasa in satul meu vecin cu Morometii lui Preda , sa am cerul deasupra si sa traiesc dupa soare;sa ma iau la trinta cu pamintul sa vad ce iese . Iti multumesc Ilinca pt darul sufletului tau . Daca nu te-am deranjat voi mai scrie pe aici . Ileana
ApreciazăApreciază
M-ai tulburat Ileana dragă cu vorbele tale bune și pline de sinceritate.
Din tot sufletul te mai aștept pe-aici.
Cât despre întoarcerea ta… E bună și trânta dar caută mai întâi dragostea. Dacă nu mai vine din trecut, pentru că timpul schimbă, șterge, mută, erodează suflă tu cu putere în micile flăcărui de dragoste care se pot aprinde acum.
Construiește-ți o relație a ta, în primul și-n primul rând a ta cu locul. Întinde-ți mai întâi rădăcinuțele.
Până ca un loc, o casă, un tărâm, un obiect să-ți dea ceva trebuie să fie hrănite mai întâi ele din ființa ta. Nimic nu merge de la sine, nimic nu este pe degeaba, nici n-ai agonisit bine ceva gânduri bune și vezi că se risipesc precum bombonelele dintr-un pumn mic de copil și trebuie să lupți să le faci grămăjoară la loc.
Scrii pe undeva? Deși numele tău pare un link m-a dus niciunde, într-o fereastră de căutare.
ApreciazăApreciază
Multumesc ilinca pentru binete , voi mai veni in vizita la tine . Da, ai dreptate ca trebuie sa ma imprietenesc cu locul; desi ma intorc in locul nasterii mele multe numai sint cum le stiam . Exercitiile de intoarcere , adaptare , prietenie au inceput cu ceva timp in urma si sint rodnice . Ma intorc acasa nu fara emotie desi ii cunosc pe oameni -imagineaza-ti ca mi-i amintesc pe oameni dupa fizionomie si dupa nume si nu este vorba despre cei din generatia mea ci si de cei cu zece ani deasupra mea – mi-i amintesc pe toti decind erau tineri la inceput de drum si cind aflu ca unii s-au dus in lumea cu luminile ma intristez . Am facut ceva ce nu-mi imaginam ca voi face in viata asta : am construit o casa – ma rog o cladire neconventionala – niste anexe ce cuprind si o camera de lociut desenate de mine si sotul meu si executate de un baiat tinar din sat care a construit acum pentru prima oara o casa fie ea si neconventionala . cind lucrul a luat sfirsit ne-am bucurat cu totii intr-o calda confrerie de ce a iesit ; baiatul mester mindru de opera lui si noi multumiti ca totul a iesit cum se cuvine . i-am facut inaugurarea casei , ne-a apucat acolo si un viscol intr-o vizita scurta cind am ramas fara curent electric si implicit fara caldura ; dar desi numai sintem tineri am supravietuit 3 zile cu stoicism . intre timp am construit o soba de care sintem f mindri- un model deosebit si f bine executat- motiv de mindrie pt mesterul sobar incintat si el de opera lui in premiera motiv pt care citeva zile a fost pelerinaj de amatori de sobe . am totul organizat in mine – cum vom face gardul de la strada , foisorul, magazia de lemne si scule de gradina , cum vom face bolta de glicina , gardul viu, etc etc . de intorcerea acasa imi pun mari sperante de viata lunga . cite ar mai fi de spus dar ma opresc aici si poate vom mai vorbi .
Nu scriu nicaieri; scriu scrisori prietenelor mele raspindite prin lume , pe cite un blog si tin un jurnal . nu e suficeient?
ApreciazăApreciază
O, te invidiez. Noi ne-am plasat intr-un loc total necunoscut cu care nu prea ne potrivim. Radacinile mele sunt foarte departe iar ale lui tot la distanta mare de Bucuresti si nu am vrut sa fim departe de copii. Adevarul este ca departe poti fi si pe partea cealalta a strazii.
Sigur ca pentru voi va fi bine cu atat mai mult cu cat aveti amandoi aceeasi bucurie si acelasi mod de a privi lucrurile. Asa va fi usor si fiecare pas facut va fi doar prilej de bucurie. Ma gandeam ca poate ai si tu un blog. Ma intereseaza si pe mine modelul de soba, poate ai o poza pe undeva.
ApreciazăApreciază
Ilinca draga , eu vad din pozele tale o gospodarie frumos rostuita , prietenoasa , tot asa trebuie sa fie si stapinii. sigur ca nu toata lumea se poate intoarce la obirsie ; cu citiva ani in urma nici eu nu stiam ca voi face asta . mama mea traia inca si se gindea mereu ca se va alege praful de munca ei si in curte vor creste balariile ca la o curte vecina lasata in paragina de mostenitori . eu i-am spus ca nu se va intimpla asa dar nu am convins-o pt ca nici eu nu stiam sigur cum va fi ; dupa moartea ei imediat am primit oferte de cumparare si am stiut ca oriciti bani mi se vor oferi nu o voi vinde . nu concepeam sa numai am unde veni „la tara”. hotarirea fiind luata curind am facut planurile de renovare a casei vechi, de constructie a anexelor , de curatare a curtii pt a face locul prietenos . fratele mamei ce locuieste linga noi a fost f sceptic in ceea ce priveste priceperea noastra in ale constructiei – oraseni, ce stiu astia – sint f mindra de ce am facut acasa si-mi pare teribil de rau ca mama numai este sa vada iubirea si grija mea pt acel loc . sotul meu se simte si el legat de acel loc pt ca familia mea , vecinii, prietenii mei din copilarie , fostii colegi l-au adoptat , acolo au crescu fetele noastre . mai avem putin si ne intoarcem definitiv acasa , sa modelam pamintul sa ne dea roade , sa crestem pui , sa sadim pomi . am niste poze cu soba – o voi ruga pe fiica mea sa incerce cumva sa fie vazute – daca nu , ti-o voi descrie . mi-ar face placere – simt ca avem niste afinitati spirituale – sa discutam mai mult ; nu vrei sa ne scriem pe mail ? tu ai adresa mea .
ApreciazăApreciază
Ma bucura ideea de a ne scrie pe mail. Adresa mea este bunicailinca@yahoo.com
Adresa ta nu o am pentru ca link-ul pe care-l ofera numele tau dadea eroare.
ApreciazăApreciază