Luni, 29 iulie 2013 – O zi de duminică


adăugire ulterioarăam aflat o veste bună de la Mircea Cărtărescu:

Asadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decat sa ma decupeze in diapozitive subtiri. In momente diferite, dupa ele, am personalitati diferite. Interiorul nostru nu e insa un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, in cele din urma, cautarea mea de sine. Exist pentru ca ma caut pe mine insumi. Nu ma caut ca sa ma gasesc: faptul ca ma caut pe mine insumi este semnul ca deja m-am gasit.”
― Mircea Cărtărescu

Ziua mi-a adus în amurg șiroaie de lacrimi pe obraz. Nu am mai plâns demult atât de descătușat încât să am obrajii uzi leoarcă.

Încercări de apropiere eșuate, suflete zgribulite, frustrări cronice, respingeri… multă însetare neostoită, tăceri, crispări, potrivnicii.

Nu este nimic acut ci mai mult surd și mut.

Conectată încă la seara de ieri, după o încercare de terapie prin grădinărit care mi-a adus de câteva ori un zâmbet (anemic dar zâmbet) stăteam în fața calculatorului și-ncercam să mă adun vrând să mă bag în seamă eu pe mine mă printr-o postare. Absentă oarecum, încercând să mă scutur de tristețe, am tastat în fereastra de căutare „mă caut și nu mă găsesc” și așa am ajuns la poezia lui Minulescu

Ruga pentru ziua mea onomastica

Ma caut si nu ma gasesc!
Ma caut in vechiul ogor stramosesc —
In grau, in porumb si-n secara,
In apa fantanii cu ghizduri de piatra
Si-n focul din casa
Si-n gloata de-afara,
Si-n toti raposatii ce-n mine traiesc
Ma caut zadarnic
Zadarnic ma caut, ca nu ma gasesc!
Cand vantul se cearta cu plopii pe drum
Si drumul trosneste sub pasii greoi,
Ma caut si-n larma vietii de-acum,
Si-n pacea vietii de-apoi
Cand ziua se-ngana cu noaptea pe lac,
Ma caut in iarba de leac,
In Steaua polara, ce poarta noroc,
In bobi
Si-n ghioc
Ma caut si-n vechiul ceaslov batranesc
Cu slovele sterse
Dar nu ma găsesc.
Zadarnic ma caut, ca nu ma găsesc.

Parinte!
Ce vina ma face s-alerg
Cu gandul si fapta spre mortii de ieri,
Ca urmele mele din lume se sterg
Si nu ma gasesc nicaieri?
Ce vina ma face sa nu ma gasesc
Cand tot mai traiesc?

Ei, acum că mi-am găsit cuvintele meșteșugite de care aveam nevoie să amintesc aici și ce m-a făcut să zâmbesc.

A apărut o culoare nouă în grădină, brumăriulBrumarii

Deși puse târziu, unele răsaduri s-au infiripat și s-au pus pe rodit. Lasă, o să mai creștem din mers. Acum avem treabă. Și uite așa apărut și prima vânătă și au apărut și primii gogoșari. Pătlagelele roșii se descurcă binișor. Sistemul de susținere cu fir de rafie este cel mai convenabil pentru mine și de-acum il voi permanentiza. Mulcirea ajută și dă și un aer ingrijit culturii deci va fi avută în vedere de-acum încolo. Cultura protejată s-a dovedit foarte binevenită. De se va putea fără convulsii poate voi extinde metoda. Până una alta cele CINCI fire de Saint Pierre fac să-mi tresalte inima de câte ori intru în solarul mititel în care ele au ajuns să nu mai încapă pe înălțime.

Starea de spirit pe care e bine s-o ai în grădină (și nu numai) este dată de zicerea „Ai reușit? Continuă. Nu ai reușit? Continuă.” Foarfeca face minuni. Prin înlăturarea frunzelor sau lăstarilor bolnavi poți salva o plantă.


Altfel? Tot înainte.

Voi ce mai faceți?

<span>%d</span> blogeri au apreciat: