Miercuri, 19 iunie, 2013 – Portret de landră

O bicicletă=țoaglă (mă topesc după acest regionalism) îți poate aduce pe lângă beneficii și belele fizice, plăcere, bucurie, cheltuieli, etc și cunoaștere.
toagla
Astăzi am aflat despre codobatura galbenăCodubatura galbena Fotografie modestă a fost totuși ajutătoare la identificare. Un site care prezintă păsări de câmpie din jurul Bucureștiului mi-a dat câteva informații despre această pasăre mică și delicată. Este o plăcere s-o privești ușoară ca un fulg aterizând pe-un spic de grâu fără să-l aplece.

Acum bănuții mei se duc pe chei, pompă, accesorii, timpul pe reglaje, documentare etc. iar instinctul meu vânătoresc pe ocazii pentru plecări cu Ruja. Nicio grijă, casa nu rămâne în paragină deoarece nu pot pleca prea des și nu pot lipsi prea mult din motive de stat în ȘA. Apropos, orice informație despre cum aș putea să-mi sporesc confortul din acest punct de vedere va fi mult apreciată.

Dacă am vorbit de țoaglă să vorbim și despre landră sau științific spus vicia striata.

O plăntuță aparent delicată, cu inflorescențe lila pe care o găsești pe marginea lanurilor.

Caut în dicționare…cuvintele au multe înțelesuri… de-acum am și un refren pre care l-oi murmura încetinel când soarele coboară și eu mă-ntorc împreună cu țoagla Ruja, sătule de umblat teleleu, la vatră:

Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da mnói căta

La-culcare

%d blogeri au apreciat: