Marți, 7 mai, 2013 – Am decis!


A fost cu bucurie de Paști.
promisiuni
Am avut oaspeți și, ca niciodată parcă, nimic nu a tulburat, în adâncul sufletului meu, liniștea sărbătorii. Pe domeniu, delirul alternează în proporții egale cu extazul precum carnea de pui și cea de cal în salamul de Sibiu: un pui la un cal. Avem promisiuni de mere, pere, gutui, nuci, cireșe, vișine, struguri, trandafiri, sângele voinicului, căpșuni etc. capsuni weigeliaBobocii se iubesc cu gâsca din ce în ce mai tare, puișorii albi cumparați de la Agroland cad pe rând de parcă le-ar secera cineva picioarele, am pierdut multe răsaduri pe motiv de… ratarea momentului, nu plouă și crăpăturile sunt așa de largi în pământ că parcă ai putea intra prin ele și scurta drumul spre partea cealaltă a globului au apărut dăunătorii la sâmburoase și puricii pe trandafiri…Weigela a înflorit ca nebuna în compensație la faptul că Forsythia a ratat primăvara aceasta. În tot mormanul de șipușoare și pliculețe cu tratamente pentru pomi nu am găsit ce era mai necesar momentului, DECIS, așa că am decis să-l iau pe nepotul din dotare de-aproape 3 ani în etate, să ieșim din cetate, să ne luăm inima în dinți și s-o pornim la oraș cu mijlocul de transport local. A fost neașteptat de cooperant și în două ore am vinit, am ginit și-am biruit. Eu aș mai fi hălăduit dar el a decis că mergem la MICROBUZ, așa cu majuscule pentru că a fost termenul zilei și motorașul excursiei, a fost cuvântul care i-au făcut piciorușele să sfârâie spre poartă. În concluzie…posed DECIS dar bate vântulețul așa că micronicitățile mai au timp să huzurească pe vârfurile de lăstari pe care le-au făcut pungă precum o gură de babă acră. În acvariu mor pești, se nasc pești, apar melci din neant, plantele se dezvoltă.

Cum spuneam, extaz și delir.

%d blogeri au apreciat: