Vineri, 19 aprilie, 2013 – Despre gâște sau… așa a fost să fie.

Pe la începuturile noastre ca strămutați am descoperit târgul aflat la 30 de minute de așezarea noastră.

Mic, înghesuit și fără originalitate este târgul, cu piață urâtă și sărăcăcioasă, dar pentru niște oameni trăiți între betoane și asfalturi cele câteva păsări cu picioarele legate întinse pe trotuar la picioarele stăpânilor, căruțele cu cai, legumele rebegite, ouăle care se vindeau ba din sacoșe de platic gen paporniță, ba din găleți, amestecate și mari și mici și albe și roșcate păreau a ne aduce îngemănarea cu natura.

Îmi doresc păsări în curte cum își doresc altele podoabe. Să am, să fie, altfel curtea e pustie. Și așa s-a făcut că într-unul din rânduri am simțit că nu pot pleca din târg dacă nu cumpăr o pereche de gâște. Așa s-a potrivit, să fie pereche. Eram cu omul meu (dacă vă spun că a făcut școala de muzică și bunicii l-au dorit artist veți înțelege mai bine desfășurarea lucrurilor) și când m-a auzit i s-a modificat alcătuirea. S-a crispat, s-a încordat, s-a avântat și … a cedat.

Nu am crescut păsări până nu ne-am strămutat dar din aduceri aminte vagi și mai ales din porniri lăuntrice instictuale mă descurc. Gâștele nu sunt niște păsări banale. Formează cupluri foarte stabile și foarte legate, au memorie și înțelegere și sunt foarte expresive.

Nu am eu stare acum și nici toate cuvintele la mine să detaliez dar dacă aveți curte și disponibilitate de a avea păsări credeți-mă pe cuvânt că o pereche de gâște vă pot aduce clipe de relaxare și de trăiri aparte.

Comandasem la Agroland 5 boboci pentru gâsca mea care clocește aiurea și căreia am vrut să-i ofer posibilitatea să-și consume maternitatea. Din păcate un decrepit(Doamne ce cuvânt potrivit) de vânzător a încurcat borcanele și la data multașteptată am rămas cu buza umflată. Să-ncurce borcanele i se poate întâmpla oricui dar dacă te rățoiești și nu recunoști când omul e cu bonul în mână decrepit te numești. Noroc cu nen-tu Netu.

În doi timp și trei mișcări am găsit un număr de telefon (dacă vreți vi-l spun) și așa am ajuns la UZUNU lângă Călugăreni. Un tânăr foarte politicos și deschis, o gospodărie mică, o anexă micuță lângă casă în care am intrat trebuind să lăsăm capul jos ca la închinăciune, unde era călduț și bine și unde piuiau molcom și împăcat puișori și boboci care viețuiau pe câteva polițe sfârâindu-și din când în când piciorușele pe plasă. Era destul de curat pentru că mizeria pica prin plasă pe tăvile de dedesupt care se scoteau și se curățau ușor. Alături incubatorul torcea încet.

M-am bucurat tare mult că nu am dat peste cine știe ce burtos arțăgos cu crescătoria de să-ntorci tractorul prin ea. Mă hotărâsem și am primit acord pentru 5 boboci. După capul meu i-aș fi luat pe toți, avea vreo 30. Dar m-am stăpânit. La același pret ca la Agroland am luat boboci mai mari ca vârstă și care îmi pot dărui dacă se formează vreo pereche boboci la rândul lor. Cei de la magazin erau fără posibilitatea de a se înmulți.

Legătura cu gâsca mea maternizată până la disperare… cred că iese din calcul. Sunt cam mari și o timidă încercare de zi pe care am făcut-o îmi spune …”mai bine nu”. Dar nu-i absolut niciun bai. Clipele petrecute ieri așezată pur și simplu pe iarbă, cu naveta în care erau bobocii lângă mine dându-le iarbă din palmă, într-o acceptare încă fragilă din partea lor dar cu promisiuni de mult mai bine, sunetele pline de tihnă pe care le scot… Ah! veșnicie unde ești!

Acum mișunesc în lădița lor. Eu stau la calculator dar parcă am în față capetele lor de struți în miniatură. Mă duc să mă joc de-a mama. Să aveți o zi pe cât se poate de liniștită și mulțumitoare.

%d blogeri au apreciat: