Ave!
Grădinărit zgribulit
Primăvara aceasta va fi capricioasă și trecerea va fi, se pare, spre o vară toridă și secetoasă.
Mă uit la răsadurile mele și mă gândesc la forme de protejare și susținere bune pentru grădinile de legume.
Este clar că ar fi bine să fie încercate și alte momente de plantare și semănare directă și că mai multe serii ar asigura totuși șanse mai mari de reușită totul cu ochii și urechile ațintite pe la prognoze. Nu ne mai putem baza pe ce știam odată.
Deocamdată ziua a debutat la noi cu un pic de soare și acest lucru dă așa, un imbold în plus să ne mișcăm mai vioi și mai bine dispuși deși aerul este tare rece și bate un vânticel tăios.
Până s-o stabiliza timpul eu am mai semănat: afară, pe marginea stratului de mazăre un fel de salată mai ciudată iar în jardinieră castraveți și 3 feluri de dovlecei: fără vrej, zuchini și galbeni.
Atât de dezamăgită am fost de banca de gene încât nici până acum nu am semănat ce am primit dar trebuie s-o fac totuși.
La ce-am mai folosit bormașina:
– chiuveta de la bucătărie este cu două cuve. Se găsesc diverse accesorii care ajută la utilizarea celei de-a doua cuve în fel și chip doar că cele de la Franke care s-ar potrivi sunt destul de scumpe (eu dețin o „rudă săracă” a familiei Franke). Așa că am luat o tavă de plastic pe măsură, am găurit-o șvaițer cu bormașina și pe ea am pus scurgătorul de vase care altfel nu se potrivea deasupra chiuvetei. Un sistem mobil ușor de utilizat și de depozitat cînd nu-i nvoie de el.
– Din cutiile de lapte ale lui Andrei care sunt din metal inoxidabil mi-am făcut, tot prin găurire, suporturi pentru scurgerea tacâmurilor. Sigur că pot să le și cumpăr dar nu-i mai amuzant și constructiv așa?! Și nici nu le maschez, să se vadă că reciclez!
– În sfârșit acum pot uiliza suportul pentru prosopul de hârtie. Din plastic prea moale fiind s-a dovedit că nu putea susține tipul de prosop pe care prefer să-l utilizez și…stătea acolo degeaba cu urechile lui blegi în care ar fi trebuit să fie așezat sulul de hârtie. Doar două găuri cu bormachina în urechiușele de platic și acum trec ușor o tija de metal prin ele și prosopul este la îndemâna mea.
Am făcut de-o vreme încoace o descoperire: de multe ori, atunci când crezi că n-ai…ai.
Vă fie bine!
De la mine din ogradă 
Ce-as mai vrea si eu sa invart bormasima pe degete!… Dar n-apuc niciodata sa pun mana pe ea. Minitehnicus e vigilent si-mi ia totul din mana ca sa faca el. Cred ca e si o lipsa de incredere, nu numai nevoia de a ma proteja de munca. Nu? Am atatea idei, dar nu ma pot apuca de ele, pentru ca se presupune ca trebuie sa le realizeze el practic si atunci incep discutiile: ca el vede aia altfel, ca ar fi mai bine asa, ca la ce ne trebuie, ca ar putea fi inlocuita cu altceva… Si atunci imi piere cheful.
ApreciazăApreciază
Te iubesc sister!
Bormașina este achiziție personală. Am petrecut clipe frumoase la Baumax sfătuindu-mă cu un nene destul de rezonabil ca să găsească zâmbetul potrivit cât i-am povestit ce gânduri am și când m-a ajutat să aleg.
După ce am trecut (mai trecem, nu te teme) și eu cu omul meu prin cele descrise de tine și nu ne-am păruit doar pentru că nu ne stă în caracter pe de-o parte dar și pentru că n-am fi avut șanse egale din motive de scalp, știi ce mi-au auzit urechile?! Că NE vom face banc de lucru comun. M-am plecat în fața lui până la pământ și-am topăit încercând s-ajung la cer și-am declarat că dacă-i așa îl iau drept guru.
Hm, știu eu că ăsta-i un fel de-a ține fiara în lesă dar nu contează, am voie în principiu să pun mâna pe scule. Ce se-ntâmplă când o și fac…m-a împins să scap declarația de mai sus. Și n-o retrag.
ApreciazăApreciază
În altă ordine de idei…de-abia aștept poze cu roșiile pe aracii noi!
ApreciazăApreciază
domnul meu nu se revolta sa-mi bag nasul in sculele lui (cand de fapt le caut pe-ale mele pe care mi le-a „completat” el), ba uneori am impresia ca e chiar multumit sa scape de sacaiala mea ca vreau asta acum. adevarul e ca o bormasina (de fapt eu folosesc o surbelnita electrica cu percutie cel mai des) ne da asa… o stare de independenta. si-i utila, si-o iubesc.
ApreciazăApreciază
Ilinca, uite, fiindca ai abordat tema insamantarilor in etape, vreau sa-ti spun (desi nu cu litera de lege, ha,ha! ) ca eu am experimentat asta anul trecut: am insamantat rasadul de rosii la doua saptamani diferenta. Crede-ma, cel de-al doilea n u a dat rezultate nici pe jumatate cat primul rasad, adica, asa ca si la ceapa de arpagic, planteaz-o toata deodata, cea plantata mai tarziu nu a crescut la fel de mare, deci productie pe jumatate.
Asa ca, eu ti-am zis, am incercat, nu mi-a iesit ce-am vrut (am vrut sa am rosii mai tarziu in toamna daca le seman mai tarziu primavara) adica toate s-au uscat deodata la vreji. Nu a contat data insamantarii, in acest sens.
Cat priveste semintele de la Suceava pot sa spun ca mi-au rasarit foarte bine, dar nu stiu mai departe, cat de faine vor fi fructele lor, asta vom vedea…
Duminica placuta! Sper ca vremea rea nu ti-a dat, munca si satisfactia, de lucru 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult pentru vizită Eliza. Ce-ți mai face piciorul?
Vremea nu mi-a dat până acum prea mari bătăi de cap pentru că nici nu fac cine știe ce care să depindă de vreme. Mi-au murit vreo 15 răsaduri de rosii pe care le-am uitat afară în micul meu solar. Noroc cu divizarea. Mai aveam din același soi unele într-un stadiu mai întârziat și altele încă nerepicate.
Altfel, lucrând pe scară mică mai prind ferestre favorabile și uite așa mi-au răsărit ridichile, hreanul, spanacul semănate în câte una dintre ele. Mazărea pusă și ea tot așa, este mai prevăzătoare, am cercetat-o, a încolțit dar încă nu a ieșit la suprafață.
Cel mai bine o duc la noi cele puse din toamnă dar cum eu o duc rău cu forța de muncă, în toamna asta nu am pus decât puțin usturoi și puțină ceapă care o duc atât de bine cât le ajută pământul nostru sărăcăcios.
Ce m-a dezamăgit la banca de gene a fost puțina informație despre soiurile distribuite și negarantarea declarată.
Numai bine și te mai aștept pe la mine.
ApreciazăApreciază
La cum e afară eu mi-am pierdut nădejdea că mai plantez ceva prin grădină anul ăsta :((((
ApreciazăApreciază
Bine-ai venit Arcadia!
Există și cultura protejată. Tunelele sunt cele mai la îndemână. De când am văzut roșii în deșert cred că este posibil aproape orice.
ApreciazăApreciază
1. frig si plumb peste tot. 2. atat de frig ca nici n-am avut curiozitati in ce priveste mazarea si alte semincioare semanate saptamana trecuta. 3. am pus si eu rosii mai devreme si mai tarziu. Si la fel ca la Elisa cele de mai tarziu au fost mult mai slabe. 4. inseamna ca eu sunt o fericita ca sculele mele sunt numai si numai ale mele. 🙂
ApreciazăApreciază
Dragele mele Elisa și Irenadaiana, și totuși, din considerente și experiențe personale mă bucur că am avut această revelație, de a diviza semănatul și plantatul și ca moment și ca mod și ca loc și o voi face de-acum încolo cât timp voi putea. Dacă vă veți gândi un pic veți găsi voi înșivă cel puțin un rost în a proceda așa.
Vă mai aștept pe la mine. Numai bine.
ApreciazăApreciază
Ilinca, uite ce problemuta ne servesti tu, draga Ilinca, de gandire? Acum sa vedem cum o rezolvam, caci, momentan nu vad alt rost decat cel scontat de mine anul trecut: ca sa culeg mai tarziu de la seria doua, dupa ce prima serie se va fi terminat. Dar, ti-am zis, n-a fost asa 😦
Daca-mi spui tu rostul pe care-l intuiesti, promit sa seman acum inca o serie, doar cateva/zece fire din cele mari-mari si de toamna :).
Seara bina, draga…!
ApreciazăApreciază
*Seara buna (scuze)
ApreciazăApreciază