Și-a fost ziua a doua


de ninsoare.

După o pauză însorită dar nu fleșcăitoare, conform cu prognoza, la vreme de seară, a început din nou să cearnă. La cât de hărnicuț scutura baba ciurul ai fi zis că până dimineață nu mai ieși din casă dar nu s-a întâmplat așa și zic mări-iarna mult mulțam. Așa să fii cât ți-o fi traiul pe-acest meleag. Vântul s-a liniștit și fumurile se ridică drepte în văzduh. Lighioanele de prin gospodărie s-au bucurat care cum.

Încălzirea la sobă cu lemne are avantajele (și dezavantajele) ei. Dacă ai casă este vital ca, măcar în una din încăperi, să ai o sobă cu lemne. La vreme de criză ești salvat. Am în minte exemplul domnului colonel de peste drum care astă-iarnă, la minus Ț grade, se uita luat prin surprindere la motorina lichefiată din generator și suspina pe sub mustățile de gheață.

Se arată așa că dacă îți dorești casă trebuie să-ți oferi și tot răgazul din lume să o gândești biiiine de tot. Aviz amatorilor. Tare bine ar prinde să închiriezi o casă chiar în zona cu pricina și să viețuiești acolo un an măcar, să te vezi în toate ipostazele, să culegi din experiența localnicilor (lucru care nu se face foarte ușor) și-abia apoi să pornești la drum în proiectarea casei tale.

Oricum ar fi realitatea se va dovedi, într-o proporție mai mică sau mai mare altfel decât visul. Poate mai frumoasă?! La voi cum a fost?

6 comentarii (+add yours?)

  1. Simona Fusaru Blogspot
    dec. 12, 2012 @ 05:35:05

    la noi e acum ca-n cartile copilariei cu iarna. nu-i frig, nu-i vant, e o minune. singurul aspect mai putin placut – nu putem sta casa sa ne bucuram de peisaj, trebuie sa mergem la serviciu.
    (complet de acord cu soba pe lemne. noi am fost niste fericiti: casa a fost construita de cei de la care am cumparat-o dupa ce avusesera una cu 8 dormitoare, tot de ei construita. asa ca au avut oamenii experienta, au stiut ce fac – sa le dea dumnezeu sanatate – si noi acum inca mai constatam ce destepti au fost. de-am fi construit noi casa faceam numai prostii)

    Apreciază

    Răspunde

    • ilincaotgramesti
      dec. 12, 2012 @ 08:00:57

      Poti să exemplifici Simona? Poate mai putem si noi adapta câte ceva. Eu mă pot bucura de orice mulțumire a altor oameni. Mulțumesc pentru vizită.

      Apreciază

      Răspunde

      • Simona Fusaru Blogspot
        dec. 12, 2012 @ 08:32:41

        casa asezata in coltul cel mai ferit (de civilizatie) al proprietatii. incaperile asezate compact, nu prea mari si usile puse cat mai ergonomic, sa nu incurce spatiul. dormitorul la parter, langa baie, beciul sub biblioteca, sa nu iesi din casa. 2 usi de intrare – in fata si la bucatarie -, terasa si bolta protectoare in fata lor. casa cu fata spre sud, apele acoperisului facute de asa natura incat vara nu intra decat urme fine de soare pe geamuri, iarna – cat mai multe ore avem soare in casa. buctarie pe lung, foarte functionala (si cu spatiu pentru masina de spalat), si loc de masa incapere separata. hidroforul in chiosc, la adancime, conductele ingropate sub limita de inghet bine. gresie/ciment in fata sobelor, in rest – pardoseala. 1 boiler electric + 1 pe lemne. cada lunga in care chiar am loc…

        Apreciază

  2. Anonim
    dec. 12, 2012 @ 06:54:52

    Bine ca ai putut deschide usa. Iarna poate fi chiar o placere daca nu e cu nabadai (a se citi vantoase) iar pozele o arata din plin. O zi linistita, poate si pentru ca azi e 12.12.2012.

    Apreciază

    Răspunde

  3. Iuliana
    dec. 12, 2012 @ 14:50:24

    Eu nu pot spune ca am experienta, dar pot sa-ti spun cate ceva.
    Casa am cumparat-o, nu-i facuta de noi. E o casa batraneasca pe care am reparat-o si i-am adus imbunatatiri, cu camere mici, care se incalzesc repede. Iar vara e racoare.
    E asezata cu fata la nord. Chiar m-am mirat, dar acum am vazut care e motivul : cel mai des vantul bate din vest, e un vant ciudat, mai puternic ( tanti Ioana ii zice ” austru`” 🙂 ) si astfel casa-i expusa cu latura ei mai mica. Bucataria este pe lung, ceea ce-mi place la nebunie, iar baia e micuta si acum cand e frig se incalzeste repede si ea.
    Hidroforul e pus intr-un fel de beci, destul de adanc zic eu. Ei au spus ca iarna trecuta nu au avut probleme cu inghetul lui, acum eu nu am decat sa-i cred, noi ne-am mutat in aprilie.
    A! SI mi-a mai placut felul cum e impartita curtea, practic sunt 3 gradini si un spatiu de langa casa. Ei spuneau ca asta e curtea, restul fiind gradina.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: