Și-a fost ziua a doua

de ninsoare.

După o pauză însorită dar nu fleșcăitoare, conform cu prognoza, la vreme de seară, a început din nou să cearnă. La cât de hărnicuț scutura baba ciurul ai fi zis că până dimineață nu mai ieși din casă dar nu s-a întâmplat așa și zic mări-iarna mult mulțam. Așa să fii cât ți-o fi traiul pe-acest meleag. Vântul s-a liniștit și fumurile se ridică drepte în văzduh. Lighioanele de prin gospodărie s-au bucurat care cum.

Încălzirea la sobă cu lemne are avantajele (și dezavantajele) ei. Dacă ai casă este vital ca, măcar în una din încăperi, să ai o sobă cu lemne. La vreme de criză ești salvat. Am în minte exemplul domnului colonel de peste drum care astă-iarnă, la minus Ț grade, se uita luat prin surprindere la motorina lichefiată din generator și suspina pe sub mustățile de gheață.

Se arată așa că dacă îți dorești casă trebuie să-ți oferi și tot răgazul din lume să o gândești biiiine de tot. Aviz amatorilor. Tare bine ar prinde să închiriezi o casă chiar în zona cu pricina și să viețuiești acolo un an măcar, să te vezi în toate ipostazele, să culegi din experiența localnicilor (lucru care nu se face foarte ușor) și-abia apoi să pornești la drum în proiectarea casei tale.

Oricum ar fi realitatea se va dovedi, într-o proporție mai mică sau mai mare altfel decât visul. Poate mai frumoasă?! La voi cum a fost?

%d blogeri au apreciat: