Din cotlon vă transmit


Am ieșit câteva zile din cotlon și am străbătut țara, un pic mai mult în lung și un pic în lat.

Gazdă mi-a fost peste tot toamna, caldă, bună, generoasă. Portbagajul s-a umplut cu provizii vegetale luate direct de la producător(?). La marginea drumului STIVE de varză, STIVE de saci de vinete, gogoșari, ardei kapia, legături grele de ceapă. 70 de bani kg de varză. Grădina mea, loc de consumare a gândurilor nebinevenite, de umplere a golurilor, de trăire a neputințelor, nu reușește să-mi ofere cantități semnificative de produse pentru cămară și oricum, furată de imaginea preaplinului tot aș fi pus câte ceva în mașină.

Am trecut pe lângă vii ușurate acum de rodul pârguit gospodărește de soarele aproape prea harnic al aceste veri. Frunzele galbene, etalate din ce în ce mai rărit ca rufele la uscat pe sârmă, împrăștiau o lumină atât de dulce încât uitai de tot și de toate.

Când am ajuns în zone cu păduri, în zeci de nuanțe, verdele și galbenul și roșul învăpăiat se alergau prin coroanele încă îmbrăcate ale pomilor și-am mulțumit cerului că nu mi-a fost dat în drum să văd coaste de deal ciunțite, păduri decimate de cei însetați de bani.

Mi-e dor de forme de relief. Mă simt cel mai bine în orașele mai mici, situate în zonă de deal înalt, cu urme consistente de trecut.

Am văzut case vechi care îți vorbeau despre timpuri așezate, despre oameni luminați, despre cultură, despre vlagă, despre iubire, despre frumos.

Am trăit clipe de tihnă sufletească în cimitir.

Odată ce ieși din bârlogul tău este imposibil să nu constați cât de dramatic scade nivelul de cultură a omenirii de pe meleagurile noastre. Când spun cultură nu mă refer la volumul de cunoștințe ci la simpla capacitate de reprezentare și înțelegere. Ce mare adevăr există în spusele „trebuie să fii deștept dom’le ca să știi că ești prost”.

Întoarsă în ograda mea am văzut murgul păscând soarele și privind lung în viitor priponit de un picior, cum arată în mod discret unde-ar vrea el în secret să-l sărute cineva, nu spunem cine că ne facem de rușine, am văzut cum mușcă bruma înghețată și cum rezistă o floare delicată, m-am bucurat de boțurile grele de aur din gutuiul noastru, am aflat că va fi o iarnă grea și-am zis ce zic și-acum la încheiere: ei, Doamne ajută!

Această prezentare necesită JavaScript.

5 comentarii (+add yours?)

  1. greenzonelife
    nov. 09, 2012 @ 08:50:51

    Superbe poze, ai prins toamna perfect 🙂

    Apreciază

    Răspunde

  2. anda
    nov. 09, 2012 @ 09:33:28

    NOOOAAAAh!!Aproape ca mi-e si ciuda!! Ai colindat pe langa atatea frumuseti,ai aprins lumanari de ziua mortilor….Splendid!!

    Apreciază

    Răspunde

    • ilincaotgramesti
      nov. 09, 2012 @ 10:18:17

      Știi, chiar trebuie să mai schimbi din când în când peisajul. În alte locuri te poți vedea chiar și pe tine altfel. Te încarci poate de speranță, te descarci de umbre, te încălzești la suflet, te luminezi la față. Poate.

      Apreciază

      Răspunde

  3. anda
    nov. 09, 2012 @ 19:01:48

    Daaaaaaaaa! Eu din cand in cand mai plec la Valcea si vin de-acolo parca alt om..Anul asta n-am prea putut ca mama e parca tot mai batrana[are 83 ani] si nu stiu daca la primavara pot sa trag o fuga…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: