Gânduri de duminică

Bună dimineața!

Sper că vă este bine.

E toamnă, e frig, e ceață, burează.

E duminică. Suntem în 14 octombrie 2012.

Flash-uri din ce în ce mai dese îmi aduc în minte Crăciunul. Este o sărbătoare care îmi place și gândul la Crăciun, la un Crăciun ca din abecedar îmi ușurează treaba prin casă.

E sărbătoare, sfânta Paraschiva. Faptul că este sărbătoare odată în plus, pe lângă duminică, o sărbătoare mare, mă îndeamnă să adun în suflet mai ales liniștea. Dau deoparte gânduri, amărăciuni, dezamăgiri, nervi și-ncerc să mă recompun, să trăiesc ziua cât mai în tihnă.

Orânduiesc de-ale mele, nu îmi evoc, nu proiectez. Pur și simplu mă bucur. Am descoperit cu ceva vreme în urmă că se poate întâmpla de multe ori ca atunci când crezi că nu ai de fapt să ai. Și mă bucur că mi se confirmă iară și iară, în noi și noi ocazii că este foarte adevărat. Ajunge să privești pozitiv în jurul tău și poți constata cu surprindere că-ți stau la îndemână soluții facile pentru probleme ce păreau greu de rezolvat.

Ultima mea găselniță? Îmi trebuie o piesă de mobilier care are în altă limbă o denumire pretențioasă și nu are corespondent în limba română. Secretaire. Încerc să definesc o piesă de mobilier care să nu ocupe mult loc, să permită ceva depozitare, utilizarea calculatorului pentru conversație și scrisul fie la calculator fie pe hârtie și să nu permită etalarea dezordonată a unei aglomerații de obiecte.

Azi dimineață, fiind mai în pace și tihnă eu cu mine, am descoperit că funcția de „secretaire” poate fi îndeplinită cu succes de o parte din mica bibliotecă insipidă de pal dar extrem de functională pe care o am în custodie. Un sertar deasupra căruia este un compartiment cu ușa rabatabilă. Deschizând sertarul și spijinind ușa pe sertar am un foarte bun pupitru. Un pic cam înalt pentru brațe dar acest lucru are o parte bună: voi fi concisă în exprimarea scrisă.

Cheltuială: 0 roni
Eficiență: 95%
Economie de spațiu:100%
Confort:80%
Organizare: maximă

Sigur, ce-mi plăcuse mai mult pe net era stil Bidermayer sau altă trăsnaie de stil. Dar cum pragmatismul cam devine rege în ograda mea, voila!

În casă miroase amărui. Am adus în gavanosul mare de lut un braț de tufănele.

Ieri am făcut focul la soba cu plită din bucătărie, am pus tingirea (de …inox că altfel n-am găsit la dimensiunea dorită) plină cu prune din cele salvate din ciocul hultanilor de grauri, am amestecat cu lingura de lemn din când în când și curând în casă s-a răspândit un miros excelent de prune. Astăzi voi repeta figura pentru că fierberea gemului fără zahăr trebuie să se facă domol și pe-ndelete.

Mă duc să aprind candela. Sâmburelul de lumină care licărește liniștit mă duce cu gândul la timpuri, locuri, oameni cu tihnă.

Aveți grijă de voi, iubiți-vă pe voi înșivă, acordați-vă tandrețe, respect, înțelegere, bucurii. Începeți cu picioarele. Sunt cele mai obidite. Vă poartă în cârcă toată ziua. Apoi mai vedeți voi…

%d blogeri au apreciat: