De la mine din ogradă

Ei, nu chiar spleen dar oricum arsita prelungita ne fura mult din energie si implicit din traiul constient. Supravietuim o mare parte din zi aproape sub forma de spor, ne bucuram cat putem doar o parte mica din zi, cand racoare ne permite sa ne indreptam spatele, sa deschidem larg ochii si sa rasuflam un pic mai usurati. Si totata-totata mai avem putin si vine „Schimbarea la fata”, sarbatoare care anunta racirea apelor. Deja ziua este mai scurta.

Gogosarii sunt prolifici. Vinetele au portul foarte inalt si viguros si-au inceput sa-si arate rodul din ce in ce mai incurajator. Frunzele arata semne de suferinta dar am vazut ca daca insisti si nu abdici lucrurile se mai imbunatatesc.

Marul generos despre care am crezut ca nu are chiar nici un fruct tot ne-a pregatit cateva mere pe care le-am descoperit cu o bucurie vecina cu frenezia gata marisoare.

Rachitele care se chinuie sa creasca in curtea mea uscata si care au fost rupte de nametii de-asta iarna, reduse prin tundere drastica la statutul de simplu par si-au dezvoltat o frumusete de freza rebela din smocuri de nuieluse razvratite in toate cele n zari.

Tomatele lupta din rasputeri. Au rod dar arsita naprasnica nu le este prielnica si mai sunt rosii oparite, atacate dar si rosii sanatoase.

Asta avem asta iubim.

Hai ca nu-i chiar atat de rau chiar daca mai nou sunt probleme la interne. Un pic de irevocabila chibzuiala a adus deja o imbunatatire a situatiei. Vom reconsidera, vom ajusta, vom lupta si tot asa, si tot asa…

Această prezentare necesită JavaScript.