Bunica Ilinca spune:

23 iunie 2006 – o zi obisnuita


Această prezentare necesită JavaScript.

Pe la 6.30 eram in gradina. Nu foarte de dimineata, pot si mai bine si ziua ar permite dar …nu-i nici rau. Dimineata am mintea mai limpede si de regula aleg sa fac treburile care cer mai multa disponibilitate si concentrare.

Intru la rosiile care nu au mai ajuns sa fie transplantate si nici „toaletate”. O mica jungla. Se dovedeste a fi ramas aici rasaduri dintr-un soi „cu crestere nedeterminata”. Daca nu ti se pare sinistru e chiar amuzant sa vezi cum creste o planta precum vrejul de fasole al lui Jack. Mie insa nu stiu de ce imi dau fiori astfel de plante.

Incerc sa identific care lujer de la care planta este. Bat niste leaturi la capetele micii parcele si un altul orizontal peste ele. Leg cu rafie „lianele” prabusite la pamant si le agat de cadrul de lemn. Cand am reusit cat de cat sa fac lumina am fugit in casa la mama si am rugat-o sa-mi zica tatal nostru. A fost mai in gluma mai in serios dar oricum o stare neplacuta tot mi se instalase in suflet vazand ce inseamna sa lasi lucrurile la voia intamplarii atunci cand omul oricum a intervenit pe undeva pe la origini.

Fasolea mea e atacata in fel si chip. Si rosiile. Si dovleceii. Si de musculite, si de purici negri si de ceva ciuperca virus sau ce va fi fiind. Imi vine sa ma rasucesc pe calcaie si sa fug dar ma stapanesc, imi adun toata emnergia pozitiva de care sunt capabila si-mi spun: hai sa vedem ce putem face. Tai cu forfecuta frunzele bolnave. Ud din plin. Ieri am stropit cu un spray total protect pe care erau desenate si niste citrice (adica ceva de mancare). Inca nu am nimic in faza de cules, fasolea de-abia infloreste iar dovleceii, pusi tarziu, se lupta sa se inalte si sa-si formeze rozetele de frunze.

Pe rosiile ingrijite au aparut combinat si musculite albe si niste vietati negre. Frunzele sunt usor rasucite si daca e ceva virotic nu prea stiu ce este de facut. Imi pastrez cumpatul, fac ce pot mai bine si imi pun speranta ca vor ajunge sa duca rodul cat de cat pana la capat.

Dintre niste tufe de langa robinetul de apa din curte apar brusc doua soparle, una verde electric si una in nuante mai realiste, verde pamantiu. Camera nu este la indemana asa ca ramane sa ma credeti pe cuvant ca erau frumoase.

Andrei se da singur pe tobogan, mie imi trenura inima si m-as repezi sa-l tin dar cucerirea lui este prea mare ca sa intervin asa ca mor si invii si iar mor si iar invii si-l aplaud laudandu-l cu glas tremurat.

Se bucura sa dea in minge cu piciorul si isi striga singur gooooo! Am indraznit sa-l las sa sfideze intreaga lume jucandu-se un pic in pielea goala si cu maioutul turban pe cap. Am trait cu el adanca si completa nepasare in legatura cu ce-o sa zica lumea si norocul nostru lumea nu era de fata sa ne zica ceva. Doar soarele ne-a domolit ridicand un deget prelungit c-o raza cam amenintatoare mustrator la noi. Pe el l-am ascultat si am tulit-o in casa repejor pentr-un somn odihnitor.

Mama Akka, gasca mea eroina nu se misca de langa puii de gaina si se razboieste cu catelul, pericolul cel mai putin pericol dar care ii mentine atentia treaza in permanenta. Ea sta ianfara imprejmuirii si ei inauntru. Cand catelul reuseste sa le dea drumul daramand improvizatia Mama Akka e fericita dar puii nu prea stiu sa se fereasca de lopetelele ei si ea nu prea stie sa-i fereasca pe ei asa ca intalnitile sunt doar accidentale.

Pe la voi cum e? Tot cu purici si caldura?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: