Cenusa

Această prezentare necesită JavaScript.

De o bucata de vreme nu prea mai am ragaz si nici resurse pentru a mai scrie cat de cat coerent pe-aici.

Convietuirea cotidiana cu doi mesteri care au treaba prin ograda noastra, revenirea printului calare la iubitoarea lui bunica ma acapareaza.

Am suspinat doar un pic, desuet pe fond de menuet, la aniversarea a doi ani de bloguiala, lucru trecut cu privirea (miloasa si tacuta) de putinii vizitatori si cam atat.

Astazi, avand o portita ma folosesc de prilej si consemnez:

Cenusa este sfanta. Fasolea mea, si cea urcatoare si cea oloaga, fusese atacata de musculita alba. Am pudrat frunzele umede de roua cu cenusa si se pare ca i-a ajutat. S-a dezvoltat si nu mai este atat de palida. Acum incerc acelasi tratament pe dovleceii mei mititei, pusi tarziu, care au purici negri, lighioane mai consistente decat musculitele.

Am decoperit ca printre rasadurile de rosii care au ajuns sa-si intre in rol au scapat si cateva fire de „inima de bou” plus doua fire de rosii micute galbene. Mare bucurie!

In rest, de-abia astept sa fie gata „marchiza” s-o umplu de muscate si petunii si ce mi-o mai veni la mana. Acum soarele nu-si va mai trimite sulitele de foc direct in ghivecele mele. Nimic nu rezista de arsita pe prispa mea.

In continuare ma dezoleaza aspectul pamantului care foarte repede din cauza apei noastre calcaroase si a soarelui foarte puternic se pietrifica si crapa.

%d blogeri au apreciat: