O zi bună

Dis-de-dimineață. dar nu chiar cât se putea, am pornit-o la atac înverșunată împotriva musculiței albe. Of, ce ….JIVINĂ. Am scotocit prin vatra lui burtă verde și am adunat niște cenușă. M-am folosit de faptul că frunzele de fasole erau ude de rouă și le-am pudrat cu cenușă și pe față și pe dos.

Nu am citit nicăieri că cenușa ar decima musculița albă dar m-am gândit că fiind atât de fragilă o va apuca tusea din cauza cenușii. Fac și eu haz de necaz. Am fost la piață unde se află un magazin cu cu seminte si produse fitosanitare și am avut surpriza să fie închisă toată platforma comercială. Sărbătoare mare deh! Până la alte soluții important este să faci ce poți cu cât mai multă hotărâre.

Am mai recuperat o bucățică de pământ invadată de buruieni și am semănat gălbenele. Florile sunt foarte bune în litiaza biliară iar plantele au efect pozitiv asupra pământului. Am gălbenele prin toată curtea pentru că ele se autoînsemânțează și la ora aceasta au deja flori dar neavând altceva în plan pentru locușorul acela asta am făcut.

Au apărut omizile și deja focarul este semnificativ. Bate vântul și nu pot stropi. Nu pot să nu-mi reproșez că am văzut cam acum o săptămână o omiduță teleap-teleap prin ogradă și nu am stropit de-atunci.

Am mai bărbierit o bucată de teren sub măr și planuiesc să mai semăn niște spanac. Până diseară mai este… Îmi promit să-mi raportez ce lucruri bune am mai făcut. Voi spăla pe dos niște frunze de varză după care voi presăra cenușă în același scop. Migăleală mare dar…ori eu ori ele. Și ele sunt mai multe…musculițele…

<span>%d</span> blogeri au apreciat: