Barabule

Am zăbovit un pic până să aleg titlu pentru postarea de astăzi dar până la urmă mi-a țâșnit din cotloanele aducerii aminte cuvântul de mai sus.

Luminată și amuzată mi-am pus întrebarea de unde s-o trage cuvântul barabule. Dex-ul face trimitere spre un cuvânt de origine ucrainiana barabolja. Așa o fi.

Este ora 7.15, și eu sunt deja înmuiată, la propriu și la figurat, de rouă și de umblătură prin grădină. Dimineața devreme este momentul din zi când sunt numai eu cu mine și dacă ratez solilocviul ratez ziua.

Constatările sunt înbucurătoare mai ales pe burta plină cu căpșuni. Pentru că sunt puternic alergene și Mister A. nu are decât un an și zece luni am golit… pardon am halit tot ce-am cules fără mustrări de conștiință și zău dacă îmi mai doresc altceva. Am avut grijă să simțăsc adânc dar profund și parfumul și gustul, să las gura să se umple de apă după fiecare căpșună…dar numai la primele, mărturisesc.

Apoi, ca un sultan care-și vizitează haremul, am scotocit cu degete înfiorate și temătoare dar avide și pofticioase, pentru prima dată, pe sub fustele tufelor mele de cartofi. Obrăznicia nu mi-a fost pedepsită ci din contră, rotunjimi micuțe mi-au aținut calea în căutarea mea oarbă, întrebătoare.

După asta a urmat o vizită scurtă la usturoiul pus anul trecut în primăvara. Nu a avut condiții prielnice și a rămas aproape tot necules. Acum, din căpățânuțele anemice a ieșit usturoi înfrățit și lucrurile stau un pic mai bine. Am scos câteva fire, am ales cu grijă dintre mărăruțe câteva fire de mărar răsărite de voie și de-abia aștept să mă bucur împreună cu steluța vieții mele de cartofi noi.

Vă doresc multă pace și liniște.

%d blogeri au apreciat: