Rebelul

Puișorii mei și-au luat peste zi locul în puierniță=o cutie patrata suficient de mare făcută din lemn și plasă de sârmă care îi apără de răuvoitori și nu-i lasă să se piardă.

Ieri pe la prânz, soțul meu îmi spune disperat ca unul a ieșit și, când a vrut să-l prindă, ghemotocul a zbughit-o sub brădut și-apoi în …neant că nu-i și nu-i. Asta este, am spus eu cu inimă largă, aducându-mi aminte câte feluri de pierderi s-ar mai putea produce. L-o fi mâncat cățelul?!?

Seara, deci după o jumatate de zi de absență, auzim deodată un piuit, întâi mai discret apoi din ce în ce mai sonor…Puiuțul meu cu reflexe de potârniche, părăsise zona noastră de căutare și se refugiase la adăpost după un săculeț de pământ rezemat de cotețul găinilor. Bine pitulat acolo scăpase chiar și vigilenței cățelului cu insticte de vânător dar acum venea seara, foamea îl rodea, setea la fel și ce și-a zis el…să dau un semnal…să nu dau.

Fiul rătăcitor a fost primit cu vițelul cel gras…Ei nu chiar, doar cu ce hrană a mai rămas după ce minuscula hoarda tătară revenită de-afară la adăpost și-a pus burta la cale. Gata, acum nu mai e jale.

Ca să nu dau ghes și altor exemplare tătare să facă la fel nu l-am pozat pe rebel. Ce crede el oare, faci o poznă și-apari în ziare?

%d blogeri au apreciat: