Bunica Ilinca spune:

Capul meu…inima mea…spatele meu


Mai intai, tuturor celor interesati La multi ani cu sanatate si fericire.

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, azi, de Sf. Gheorghe, am auzit cucul prima data pe anul acesta. Flamanda si fara bani in buzunar, cum a zis mama.

Si sa trecem la subiect.

Alaltăieri, după amiază, prin fața casei mele zbârnâiau niște călcâieșe. Mai repede la stânga, mai nedumerit la dreapta. Deși erau încălțate în ghetuțe, aproape mi se părea că le văd, roz-sidefii, și-mi venea să le prind și să le pupicesc. Voinicul își descoperise umbra și se tot distra cu ea.

Nu prea mănâncă. Îi mai răsare o măseluță ceva. Eu, responsabilă, încearcă așa, încearcă așa…Nimic și jalea-mi crește. Vine mama mea demolatoare și zice: eu fac niste clatite. Ideea salutara i-a salvat viata voinicului. A însfăcat o clatită și s-a delectat cu ea prin casă, fără stat la masă, zăbovind din când în când la margine de canapea unde putea să o privească pe-ndelete și, sprijinit în coate, să se ridice când pe un vârf de picior când pe altul, semn de mare încântare.

Dimineața e foarte rece încă și eu, chiaună de somn, pentru un iesit scurt afară cât să dau la căței de mâncare, mi-am băgat picioarele goale în ghetele de iarnă îmblănite. Hm, mângâietor pentru mine extrem de tentante pentru el. Când le-a descoperit abandonate în calea lui, a cerut insistent să fie sprijinit în demersul de testare. Cum o fi să fii mare? îl rodea o întrebare.

Trădare, trădare…Înfiorare… A început să numească ființele apropiate.

Cum are nevoi diverse de formulat, m-a strigat pe mine mama, și nu odată. Ah, m-am crispat și zvîrcolit în aceeași clipită toată…Odată sfiala risipită… și spaima…înghesuită prin ușa decentă a sufletului meu s-a insinuat și bucuria nedumerită. Măi copile, nu-ți sunt mamă eu da’ dacă zici că sunt atât de bună…n-o să zic că spui o minciună. Dar când m-a numit pe mine GETA, adică rivala supremă , bunica maternă, revolta a ajuns cât casa și cerul s-a întunecat. M-a demolat. A câta oară?!?!

Este leu. In veci vei fi subjugat de un astfel de specimen.
Deocamdată, zâmbește ca Bruce Willis în fața lui Maddie, (Maddie si David) și acest lucru este o încântare dar nu când trebuie sa-i dai de mâncare. Și doamnele știu de ce… Gura lui mică, cu buzele adunate…

Bunicii strică, asta-i negreșit și nu mai tebuie demonstrat.
Dar cum să nu-l cuprinzi și autoritatea cum să nu ti-o vinzi pe-o îmbrățișare, când se oprește din alergat prin casă și vine, se insinuează între genunchi și-ncearcă să se cocoațe. A venit la pompa de benzină să-și facă plinul. Se dă singur jos cînd îi ajunge.

Sau la culcare, când multele impresii adunate într-o zi lungă pentru un suflețel ca el nu-i dau pace și drept la tihnă, brațele bunicii fac rasuflare ușoară și spaimele zboară și se topesc în vânt…Las’ nu mă mai certați. Până când o fi mare, îi trece. Când o avea muncă de birou n-o să-l adorm tot eu.

De fapt va trece mult mai rapid, nu mă puneți la zid! Intervine mama natură, vai de-a mea cocoașă! Dacă nu mă sperii de naș, mi-am găsit totuși o nașă…

2 gânduri despre &8222;Capul meu…inima mea…spatele meu&8221;

  1. Ilincuto, nu-ti face griji cu alintul. Asa-i de cand lumea, bunicii sa alinte iar parintii sa faca educatie. Nimic nu rivalizeaza cu doua manute incolacite in jurul gatului si cu stransoarea lor dulce!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: