Spune-mi…

… câte reviste ai ca să-ți spun cum stai. Cum stai cu cerebelul, cu suflețelul, cu slujba, cu viitorul, cu amorul…

Eu cred c-am stat prost o vreme destul de îndelungată căci iată-mă siderată când am constatat că am de dus o luptă pe viață și pe moarte cu revistele adunate și-odată pornită pe-nlăturat mai că mi-am epuizat și ultima fărâmă de vlagă. Dar la capătul tunelului săpat în cugetu-mi înverșunat (stai, nu arunca! îmi tot șoptea o voce năroadă) se zărește o luminiță și-o firicel  de aer  adie! Ce bine începe să-mi fie!

E BINE. Mă-nving eu PE MINE! Oho, asta da victorie! Să-mi scriu în memorie să nu mai adun maculatură în veci! Am ieșit din secolul douăzeci!

Și când te gândești că pornirea a venit dintr-o întâmplare paguboasă, de la Veneția din casă. De unde rezultă că aproape în tot răul este și un bine iar un șut în fund, dacă nu pici în nas, poate însemna înainte un pas.

%d blogeri au apreciat: