Drumul spre iad… (si despre măsură)


…este pavat cu intenții din cele mai bune.

Dar să începem cu cele cuvenite a fi luate în seamă pe teme de măsură.

Ca orice suflet scăpat din laț, lațul vieții la oraș în speță, dau iama, când ajung prin supermarket-uri, în pliculețele cu semințe.

Nici prin cap nu-mi trecea până anul acesta să stau și să socotesc cu câte … suflete, căci suflete sunt și plantele până la urmă, m-aș putea trezi eu pe capul meu de locuitor xxxxOR(adică legumicultOR, horticultOR, pomicultOR etc) dacă ar răsări toate semințele cumpărate și cât de răspunzătoare sunt eu de viața lor.

Un tumult sufletesc mă făcea să nu-mi reprezint de cât spațiu aș avea nevoie dacă ar fi să iau în seamă recomandările de pe pliculețe cu privire la distanța între rânduri și între plante pe rând pentru toate semințele pe care le înghesuiam, bucuroasă că pot, în coșul de cumpărături.

Și tot el, tumultul, mă trecea peste momentul când ar fi trebuit să fac un bilanț: câtă încercare și câtă reușită?!?!? E mulțumitor, e corect, e de laudă?!?!? Câte vieți am curmat? Prin neglijență, prin uitare, prin necumpătare? Despre semințe vorbesc.

Ce m-a făcut să mă opresc și să reflectez? Să mă-nfior și să mă muștruluiesc?

Anul acesta am semănat, din restrângere temporară de spațiu disponibil pentru răsaduri, în cutiuțe mici de conserve. Căpușoarele verzi ițite din substratul de pământ, multe, inghesuite, delicate si vesele dar atât si atât de fragile m-au tulburat cu totul. Depind atât de mult de mintea mea, de mâna mea, de buna voie a mea și dispar într-o fracțiune de secundă după ce păreau că au viața înainte și …lumea la picioare.

Pe răsadurile minuscule de varză Gloria a apărut un mic dăunător care le înțepa frunzulițele. În urma întepăturii apărea o bășicuță. Ah! Stai că ți-arăt eu! Pufff cu spray din gros. Relaxata că am putut face ceva „la timp”, cam peste o oră, am întredeschis geamul, batant, pentru un pic de aerisire. O parte din micuțele răsaduri de roșii s-au pârlit și s-au topit, ude fiind, din cauza aerului rece.

O altă parte dintre plătuțe sunt alungite si firave și mă înțeapă în ochi cu ne-buna lor stare și îmi tremură inima de grija lor.

Așa sunt sangvino-colericii: din dragoste te pot strange de gât!
Adică nu mai aștept să tragă Don Semaca, îmi fac eu autocritica și mă trag de urechi pentru a fi mai rezonabilă și atentă pe viitor.

Doamne și cât bulion aș fi putut face din plăntuțele pe care le-am pierdut dar și ce-aș fi pățit eu cu temperamentul meu, agitat și zăbăuc, dacă aș fi crescut… albine!
Până la noi vești…numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: