Bunica Ilinca spune:

Painea noastra…


…cea de toate zilele.

E sâmbătă, e ceață și sunt singură în casă.

Nu mai este pâine și de când am descoperit că pot să fac, fără prea mare efort, eu cu mâna mea și nu cu mașina de pâine, nici nu se pune problema să cumpăr din sat cu atât mai puțin să mă duc tocmai la oraș pentru asta.

A face pâine nu înseamnă doar a completa un gol în aprovizionare. Este cu muuult mai mult.

Aduc în cameră vasul rotund de lemn cu care am o relație specială.
În amintirea covățelei în care frământa bunica mea, (mamuca, așa se spune în zona din care se trag părinții mei la bunică) eu am ales ca vas de frământat un lighenaș de lemn. L-am căutat mult, m-am perindat pe la o grămadă de comercianți artizanali și am privit o grămadă de exemplare până să găsesc unul care „să mă cheme”, să-mi „spună” ceva.

Nu știu cum se face că nu-i știu denumirea dată de meșteri, trebuie că se cheamă cumva produsul, dar în mod ciudat eu am vrut foarte tare să-l denumesc eu într-un fel care să-mi sune mie cât mai arhaic și mai personal și așa am arestat cuvântul copârșeu. Știam bine ce înseamnă. Foarte multe cuvinte au mai multe înțelesuri. Acesta nu are decât unul singur și se mai trage și din limba maghiară, nu din daca veche sau din latină cum i-ar sta bine unei denumiri de suflet. Dar cu simțirea omului nu te pui așa că vasul meu se cheamă pentru mine copârșeu și gata.

Am adus pe masa rotundă de la fereastră făina, sita, pachețelul galben de drojdie prospătă ungurească (deh, ce e bun și lui Dumnezeu îi place ca să parafrazăm…), ibricul cu apă caldă, străchinuța cu sare și o ceșcuță cu zahăr.

Cern făina direct în vasul de frămîntat, o adun moviliță plimbându-mi cu drag degetele prin ea s-o simt, catifelată, răcoroasă și grea. Ar fi fost bine să fi stat peste noapte la temperatura camerei dar nu este o dramă. Alcătuiesc un mic crater în movilița de făină, desfac drojdia din hârtie și mă bucur de frumusețea cubulețului de drojdie, foarte deschis la culoare, perfect ca orice lucru de bună calitate. Il fărâm între degete și-l amestec din mers cu câte puțină făină. Din minte îmi fug alte gânduri și mă las cuprinsă de comuniunea cu… plaiul.

E liniște. Doar ornicul și perușul meu îmi țin companie gâdilându-mi auzul, unul cu ticăitul cumpătat celălalt cu ciripeala scârțîită încetișor. Nu par a vrea să-mi dea sfaturi ci mai degrabă fiecare se află într-un solilocviu.

Reminscențe din vremuri de demult, de prin unghere ascunse al ființei mele, îmi îndrumă gesturile. Presor un pic de zahăr, torn un pic de apă caldă, frământ între degete bulgărașii tot mai mici de drojdie și îmi par pentru o clipă un olar. Am antrenat cam multă făină în amestecul acesta așa că n-o să mai fac întâi maiaua (amestec de consistența aluatului de clătite format din făină, apă caldă, zahăr și drojdie menit să pornească procesul de creștere al aluatului) ci voi trece direct la frământat. Nu-i nici un pericol pentru că făina „trei nule” are ea însăși agent de creștere în compoziție și aluatul va crește bine.

Am terminat de încorporat toate ingredientele. (Sarea am presărat-o de la început în exteriorul moviliței de făină. Trebuie ținută cât mai mult timp departe de drojdie.) Scot aluatul din copîrșeu, umbresc alb cu o pudră de făina suprafața de lucru și încep să stau de vorbă cu aluatul.

O imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Afirmație izvorâtă se pare din înțelepciunea chineză. Foarte adevărat. Mi-am hotărât gesturile necesare la prelucrarea aluatului vâzând un filmuleț pe Youtube. Aluatul trebuie frământat pe o suprafață liberă, nu în vas și nu este nevoie de efort.

Când ești calm și cu gândul la ceea ce faci lucrurile merg aproape de la sine. După câteva clipe când îți vine în minte Betty Boop, aluatul nu se mai lipește de degete și poate începe modelarea. Mișc mâinile în față și în spate legănând aluatul. Apăs ușor împingând spre extremități și obțin repede un sul gros de aluat. Il iau de la un capăt și împachetez sulul. Obțin un melc gros. Îl ridic, îi observ spirala și mișcându-mi instictiv mâinile îl transform și pe el într-un sul. Repet operatia si din când în când frământ un pic în înțelesul clasic al cuvântului. Am observat că împachetarea aceasta repetată, de un număr imprecis de ori (o fac cât îmi spune ceasul interior), face ca painea să fie pufoasă.

La sfîrșit, adun aluatul într-o sferă rubicondă, îi aștern un pic de făină în copârșeu, o așez cu drag și o pudruiesc și pe ea cu un pic de făina, acopăr vasul cu un ștergar și o las să mediteze și să se umfle cât vrea în pene că are de ce. Este importantă, ne va aduce multă pace sufletească și un zâmbet pe buze, aromă în casă și un sentiment că nu suntem chiar așa…frunză-n vânt.

Astăzi o voi coace în vasul roman. Îi voi face coroana împletită și o voi orna cu un spic de grâu. Doamne ajută să nu fac pozne. Este post așa că nu folosesc nici ou și nici lapte. Voi încerca să-i dau doar un pic de luciu folosind un pic de apă cu zahăr.

Dacă îmi îngăduiți un sfat: faceți din când în când pâine în casă.

Spuneam la un moment dat cuiva (suflet, minte și trup necoapte) cum se poate face lapte prins în casă. Riposta a țâșnit vulcanic și prețios: „doar n-o să gătesc iaurt”. Biată gâză-n insectar!

Sigur, timpul, timpurile, vremea, vremurile ne mână, ne-aleargă, ne dirijează…

Privită ca o povară…nicio treaba nu-i ușoară.

A face astăzi ceva cu mâna ta pentru tine este ca o scăpare din această mare vâltoare…

14 gânduri despre &8222;Painea noastra…&8221;

  1. Ce piine frumoasa !!! Mamuca ta a semanat saminta buna …
    Ah, mai am mult pina ajung la perfectiunea asta … Dar miine framint si eu. Am facut si saptamina trecuta si am prins curaj 🙂

    Apreciază

    1. E buna si cea facuta cu masina.

      Am avut un aragaz cu care pateam si eu asa. Nu am citit cu atentie manualul de utilizare unde se mentiona ca indiferent ce gatesti trebuie sa pui tava neagra pe ultimul nivel de jos (deci tava dubla partea de jos a cuptorului).. Era un aragaz SAMUS.

      Apreciază

    1. Mulțumesc frumos puiuț!

      De-abia de curând m-am împrietenit cu treaba asta. Datorez asta unui filmulet de pe youtube în care mainile unei femei mângâiau alene aluatul pe-o planșetă, de parcă ar fi avut tot timpul din lume și de parcă n-ar mai fi fost nimeni in univers decât ea și mingiuca de aluat.

      Dacă ai ști ce coșmar aveam în legătură cu frământatul aluatului pentru orice, cozonac, pâine…orice! Și asta datorită unor amintiri din copilărie, când cineva mi-a creat impresia că trebuie să te zbuciumi peste poate când frămânți.

      Probabil că așa și trebuia pe atunci, când făina era rezultatul simplei zdrobiri cu piatra de moară a boabelor de grâu. Acum nici făina simpla nu mai este lipsită de adaosuri, n-ai ce-i face. Măcar în compoziția pâinii nu mai adăugăm conservanți iar făina tratată crește mai ușor și nu mai cere chiar atâta muncă.

      P.S. As putea spune Mirela că nu am făcut o pâine ci că mi-am creat cu bună știință și un pic de străduință o stare de care aveam nevoie. Făcând pâine, voia bună mi-a crescut precum aluatul sub ștergar, molcom și multiplicat.

      Apreciază

  2. Frumos ai mai povestit despre painea ta!
    Am o singura observatie, sper sa nu te superi :-* painea-paine trebuie crestata. Ca sa creasca bine in cuptor exista anumite tehnici de crestare.
    Daca nu-l cunosti deja, ti-as scrie aci link spre un blog fermecator despre cum se face painea.

    Apreciază

      1. Multumesc frumos Stefana. Un univers…Cu putina rabdare si ceva timp voi desprinde de-acolo idei mai accesibile. Profesionalismul in materie de paine adevarata atinge culmi nebanuite.
        Tu faci paine? Iesi cu ceva pe punte?

        Apreciază

  3. Am maiaua de la Codruta. Si pietre de lava. Deci potcoavele sunt :D.
    In rest am avut ceva probleme serioase la inceputul anului si am ramas cu multe planuri in urma, da’ recuperez eu pana la Paste.
    Am uitat sa-ti zic sa pornesti cu cititul de la inceputuri, cand tehnicile erau explicate mai ca pentru incepatori 😉 http://codrudepaine.ro/2011/05/introducere/
    PS Unde ai gasit covatica aia frumoasa?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: