Postul Crăciunului


Mi se părea, în anii din urmă, că a ține post este o corvoadă.

Nici nu mai știu din care motiv, cred că așa, pentru a mă alinia la datini și pentru a mai compensa cumva pornirea aceasta a celor din generațiile mai noi de a contesta și desființa tot ce-nseamna normă, regulă, valoare, canon.

Poate dintr-o tânjire după liniște și pace sufletească.
Am în amintire siluete de femei, mai vârstnice sau mai puțin vârstnice, care parcă reușeau să risipească, prin ritualuri moștenite din bătrâni, energia negativă adunată asupra casei lor.

Poate dintr-o dorință de-a mai curăța din când în când hornul sufletului și al trupului de funinginea arderilor rele.

Am spus că postul mi se părea o corvoadă. Poate fi dacă nu îl abordezi și cu sufletul și cu mintea și dacă nu îl pregătești.

Am început de curând, doar de câțiva ani, să țin post de Crăciun și de Paști. L-am trecut cum am putut și cum m-am priceput, mai bine sau mai rău. Ceea ce pot să spun este că la sfârșit am avut o stare de împlinire și un sentiment de reușită și nu mi-a părut rău.

De la an la an postul meu capătă noi înțelesuri și haine noi. Anul acesta sunt bucuroasă că nu voi fi nicicând descoperită și frământată de ceea ce voi mânca. Am ajutorul în cămară.

Postul nu trebuie să fie un canon ci un aducător de liniște, de cumpătare, de bucurie, de echilibru. Este un prilej de a sta de vorbă tu cu tine. Nicio cunoaștere nu este mai grea decât cunoașterea de sine. Pentru a putea ține un post care prin lipsiri, să spunem așa, să te îmbogățească trebuie mai întâi să te poți opri din goană.

Să te oprești o secundă înainte de a da un răspuns, o secundă înainte de a pune hrana pe masă, o secundă înainte de a lăsa gândul să zboare, o secundă pentru a-l privi și a-l și vedea pe cel din fața ta.

Cheltuiește o secundă pentru a alege să te gândești la ceea ce POȚI să faci pentru ca sărbătorile care vin să fie mai frumoase și nu la ceea ce NU POȚI să faci.

Mi-am propus să fac tot ce am de făcut în prioada următoare cu gândul la sărbătorile care se apropie. Îmi va fi mai ușor și va fi mai frumos.

Hm, parcă se și aud clinchete de clopoței.Craciun

2 comentarii (+add yours?)

  1. DANI
    nov. 19, 2011 @ 15:36:24

    Ilinca, noi tinem post doar in ultima saptamina, inainte de Craciun, dar tinem miercurea si vinerea tot anul. Toata familia, cu mic cu mare. Si de Paste la fel …

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: