Bunica Ilinca spune:

Atat, catre nimeni sau … catre oricine


Cu aceasta a treia parte voi incheia povestirea.

Am zis vazand ca in loc de o slujba linistitoare am parte de o mare vanzoleala ca eu nu pot sa stau ore in picioare pentru asa ceva. Formula Doamne iarta-ma, cateva inchinaciuni, lumanari aprinse pentru vii si pentru morti si am iesit.

Aveam totusi nevoie sa nu ma rasucesc pe calcaie spre casa, sa mai zabovesc un pic prin urbe si am pornit-o agale la plimbare prin centrul vechi. Un gand nu mi-a dat pace: femeie, dar tu ai pornit-o totusi astazi la biserica! Bine, hai sa mai intru intr-una sa vad, tot asa este? Am intors capul spre stanga si in capatul stradutei din dreptul meu se zarea CEC-ul Mare. A, o sa ma duc la biserica de vis a vis de CEC, Tiganesti parca ii spune.

In fata mea dar pe trotuarul opus mergea tupa-tup un fundulet de fata cuminte in blugi. Asa mergea, ca o fata cuminte care are treaba. M-a amuzat si-n gand mi-am zis: de ce te-ai sculat asa de dimineata mai sufletel si unde te duci tu asa patrunsa?

Brusc a cotit si curioasa am ridicat si mai mult privirea. De pe colt, aproape strivita de o cladire mai inalta, isi arata un pic din zidurile vechi si parca peticite o bisericuta. Fata a intrat acolo. Parca atunci as fi aterizat in Bucuresti. Habar n-aveam ce era acolo si mi-a fost tare rusine. Dintr-un pliant, pe care l-am cumparat (geniala idee si cutezatoare indrazneala pentru ca era foarte modest punctul comercial si nu parea a avea material documentar iar mie cum spuneam mi-era o rusine de nedescris) am aflat ca este vorba despre Manastirea Stavropoleos. Date gasiti pe net pentru ca au si site si fiind un monument foarte, foarte vechi sunt multe site-uri pe care este pomenit si descris.

Am virat si eu peste drumul in lucru, m-am apropiat rascolita putin de descoperire si am intrat. De fapt am ramas aproape in usa pentru ca bisericuta era plina si slujba in plina desfasurare. Atat de „adevarat” era totul incat mi s-au umezit ochii si mi s-a zbarlit pielea. Femeile pe stanga, barbatii pe dreapta, cor mic de maicute, cor mic de barbati care cantau pe rand, tonalitati joase si calme fara cantat pe nas sau subtirel-ascutit, vocile preotilor tamaduitoare, intarziati extrem de prevenitori pentru a nu deranja, lume civilizat imbracata fara ostentatie dar cu bun simt.

Rar, cate-un suflet ratacit mai distona cu intregul dar il puteai ignora. De exemplu o tipa grasa, cu ten lucios, toata in rosu dar rosie mai ales pe buze, foarte prezenta si fericita si care agata pe toata lumea cu privirea. Mi-am adus aminte ca rosu exprima NEVOIA de dragoste si am iertat-o ca mi-a poluat un pic simtirea.

Mi-a intrat os prin os, m-a durut coloana, m-a muscat de 2-3 ori gandul ca nu mai pot sa stau si totusi, inainte de ora 12,
m-am trezit in fata preotului paroh, ca fiecare din acea multime linistita care s-a scurs miraculos din toate colturile bisericii ba chiar venind si de-afara din curticica de vis, fara sa se impinga, sa se nemultumeasca, sa bombane, m-am trezit, cum spuneam, la miruit.

Am plecat de-acolo cu o stare de bine si cu o incarcatura atat de puternic pozitiva incat nu am cuvinte sa descriu.

Eu tare, tare sunt trista mai ales de ceea ce facem noi cu noi ca popor: ne scufundam, ne degradam, ne pierdem si senzatia a fost in duminica aceea ca inca nu suntem pierduti ca natie. Daca nu altfel, macar sub forma de semincioare mai pastram din ceea ce cred eu ca inseamna popor roman.

Am mai citit putin pe net despre manastirea Stavropoleos si asa am aflat ca acolo se canta altfel decat in alte biserici ortodoxe, in stil bizantin. Slujba, aceeasi desigur ca in toate bisericile ortodoxe, are alta tonalitate. Am mai aflat ca am avut in fata profesionisti.

Am avut norocul sa asist de fapt la un adanc act de cultura cu multa, multa incarcatura adusa din timpuri stravechi.

Hm, se spune: nepatrunse sunt caile Domnului!

Spuneam si mai spun odata. Nu sunt bisericoasa nicideloc. Chiar acum, in timp ce am ales sa ma apropii de acest aspect al vietii noastre, a romanilor, sunt sceptica, trec prin filtrul propriu, judec, cataloghez, fac critici si comentarii. Nu pledez si nu recomand. Pur si simplu povestesc trairi de-ale mele si concluzia pe care o schitez este: SE POATE ca cineva sa-si gaseasca un pic de sprijin, de liniste, de alinare, de incredere si mergand pe aceasta cale, „in legea lui” cum spunea nasa mea, adica facand atat cat ii este lui bine, cand si cum si unde ii este lui bine din cele ce se fac dupa canoane si obiceiuri.

Toate bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: