Iluzie de primavara

Sufletul meu, deschis
precum caisul cand e-n floare,
sub grindina de ginduri rele
s-a ofilit.
Scufundat in tristete,
scuturat arar de cate un suspin,
parca-a simtit
mangierea
pe crestetul plecat.
Cu greu, si-a ridicat privirea.
A zarit zambetul
si… a sperat.
Iluzie amara!
Zambetul nu lui ii era adresat.
Iar mingaierea…
Un trecator
l-a atins doar din intamplare
iar de zambit…
ii zambea iubitei lui
care venea
din zare.
Biet suflet!
Si-a plecat crestetul,
pe-o mana, iar,
si din cenusa
aduna puteri
sa duca la bun sfirsit
ceea ce creatorul i-a harazit.

%d blogeri au apreciat: