Bunica Ilinca spune:

For today…



Azi dimineata am dat fuga in gradina, poate prind o lumina cit de cit buna sa incapsulez in amintirea digitala, petala cu petala, cea mai viteaza floare din cite am cunoscut pina acum. Cum am privit, lacrimi mi-au tisnit pentru ca vitejii clopotei care au invins viscolul, omatul si-alte vitregii, cand rideau mai bine la soare au fost aproape frinti de gradele sub zero de azi noapte. Omatul ii ocrotea dar acum… Viclean, frigul s-a ascuns dupa bunul soare si cum acesta a disparut la culcare, cum frigul a muscat neimpacat ca cineva atit de mititel s-ar putea pune cu el. Clopoteii erau aproape prabusiti la pamint. Mica boare de vint nu-i mai putea clatina. Un pic si-au mai revenit dupa ce soarele s-a mai ridicat dar este clar ca ne vom spune adio! Sufletul se mai alina un pic cu gindul ca la anul minusculele ghemotoace se vor iti iara in prag de primavara.

Ingerul si ghiocelul

de Iulia Hasdeu

Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare.
La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare.
Şi după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe
un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.

Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră
pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase
care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.

– Este un trandafir, spuneau trandafirii.

– Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.

– Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, încercau să convingă portocalii.

– Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea, strigă fălindu-se o lalea splendidă.

Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai
şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.


Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el.

Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci
pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă.

Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat,
ca o rugă blândă şi necontenită.

– Biată floare, zise, floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat,
cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?

– Mai nimic, răspunse ghiocelul.

– Vrei parfumul trandafirului?

– Nu.

– Strălucirea lalelei?

– Nu.

– Albastrul brebenelului?

– Nu.

– Frunza parfumată a lămâiului?

– Nu.

– Atunci, ce doreşti?

– Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc
şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare,
la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger
să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte
după urâcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.<

params=”auto_play=true&show_comments=false”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: