Tritețea apasă, vlaga dispare, voința te lasă
și-ncet…sublimezi.
Raza de soare, pacea din casă, petala de floare…
nu le mai vezi.
Ca prafu-n cărare bucuria e dusă, călcată-n picioare.
Nu poți să mimezi.
Dar…este impusă cerința cea mare în viață inclusă:
N-AI DREPT SĂ-NCETEZI
să te lupți!
Mă asculți?
feb. 13, 2011 @ 18:29:26
De ce si cu cine sa te lupti? Eu zic ca este suficient sa traiesti, avand grija de sufletul tau.
ApreciazăApreciază
feb. 13, 2011 @ 18:45:51
Păi și ce, e ușor?
Cu somnul rațiunii.
ApreciazăApreciază