Era cîndva un strop de rouă
și strălucea candid în soare.
Ne aducea sub tălpi răcoare
Cînd începea cîte-o zi nouă.
S-a terminat.
Acum, fir alb de neghiniță,
purtat de vînt în hoardă mare,
cu mii de frați și surioare
zidește un val de neființă.
Crează fantasme.
Puzderia albă, cînd e stăvilită
alcătuiește multe forme bizare.
Ce n-a-ncremenit răgaz tot nu are
aleargă-ntr-una de vînt haituită.
Acum a stat.
În univers legea s-a mai schimbat.
Lumina nu vine din cer rasfirată.
E cale lactee pe sol revarsată.
Pămîntul de alb e complet inundat.
Așa, ca în basme.
Morala:
Există, sigur, și-o morală
în cele ce mai sus am scris.
Tu poți avea, fără-ndoială,
înfăptuiri demne de vis
chiar de te crezi o neghiniță
și nu dai bani pe-a ta ființă.
Îți trebuie un gînd înaripat
și să te lași de vînt purtat
daaar…să ai grijă negreșit
să fie vîntul potrivit!
De la voi