Bunica Ilinca spune:

Toshiba multumesc!


Aceasta este povestirea cu care am luat locul 3 la concursul organizat de Toshiba Romania, concurs intitulat „Once upon a time a computer”:

Prima mea zi de serviciu a fost una tare plina. ”Oficiul de calcul” se numea biroul la care fusesem angajata.
Angajarea nu presupunea experienta anterioara ci doar anumite calitati verificate prin teste psihologice asa ca nu stiam nimic din ceea ce ma asteapta.
Urma sa fiu operator masini de calcul. La Oficiul fortelor de munca de unde primisem postul functionarul m-a intrebat:

– Ce vrei sa fii, operator masini de calcul sau operator chimist?
– Dar eu nu stiu ce inseamna nici una nici alta!
– Pentru prima bati la masina, la a doua miroase urat.
– Atunci…bat la masina.

Da, aveam sa stau pe un scaun in fata unei masini dotata cu tastatura care transpunea ceea ce tastam eu pe un suport de memorie externa, banda de hartie sau cartela, in forma codificata, sub forma de perforatii.
Erau vreo trei masini si noi eram doua fete si un baiat. In mijlocul salii trona o masinarie mai mare si mai dragutza ca ale noastre. I se spunea calculator si era un Cellatron. Dintre toate partile lui functionale ma fascina panoul de comanda unde licareau intr-un dans vesel leduri de mai multe culori. Operatorul de calculator era nevoit cateodata sa paraseasca incaperea si atunci imi lasa ca sarcina sa urmaresc led-urile si daca se aprindeau cumva trei rosii deodata trebuia sa-l chem.. Mi se parea o responsabilitate atat de mare incat imi fixam de la locul meu ochii pe panou incercand sa clipesc cat mai rar. De la un timp imi jucau… led-urile in cap, sa spun asa, de atata incordare. Eram usurata cand venea colegul meu si responsabilitateaa uriasa imi era luata de pe umeri.

Dar macar eu n-am patit ce spunea legenda ca ar fi patit un predecesor.
Se foloseau acolo ca materie prima si niste granule de polistiren foarte frumos colorate. Cine trecea prin atelier nu se putea stapini sa nu se joace cu granulele aflate in cosulete la vedere. Odata, operatorul principal care-si lasase invatacelul in loc cu ochii cat cepele indreptati catre panoul cu pricina a luat o mana de granule, a venit cu ele in birou si le-a dat drumul discret pe jos, langa calculator. Granulele s-au imprastiat formand pe podea un mozaic vesel. Apoi i-a spus baiatului:
– Ce-ai facut nenorocitule! O clipa te-am lasat si eu sa ai grija si tu ce-ai facut?!
– Ce-am facut?!?! zise bietul baiat mort de spaima ca a stricat ceva.
– Ai imprastia bit-ii pe jos.
Informatia ca un calculator are memorie era una dintre cele mai fascinante achizitii pentru noi dintre cunostitele proaspat dobandite iar amanuntul ca unitatea elementara de masura este bit-ul era ceva de transmis urmasilor.
Baiatul, rosu la fata si amarat cat se poate ca I se intamplase asa ceva tocmai lui, care fusese atat de atent, se repezi incercand sa mai salveze ceva si incepu sa adune cu palma “bit-ii” de pe jos … Poate se mai pot pune la loc…
Hohotul de ras a fost urias. Stai mai ca am glumit, spuse operatorul principal.

Mai tarziu mi s-a parut fascinant faptul ca un calculator poate fi “dresat” citeste proramat. Am devenit programator. Cand am vazut un tip de calculator care “conteaza cu adevarat”, Felix C-256, am fost de-a dreptul coplesita. Nici nu aveam voie sa intru in SALA. Peretii erau de sticla si vedeam niste dulapuri imprastiate prin incapere si oameni in halate albe care se miscau aferati printre ele intr-un dans brown-ian pe care nu credeam ca eu nu l-as putea invata vreodata.

Acum cosmarul meu devenise PUNCTUL. Aflasem ca din cauza unui punct o racheta se poate inalta in ceruri sau se poate se poate infringe tragic in pamant. El decidea daca este DA sau NU.
Viata ne-a mai fost usurata cand am aflat ca daca voiai sa fii sigur pe ceea ce faci utilizai functia HELP. Calculatoarele detineau pachete de soft si erau autodocumentate.

Ieri a trecut fiul meu pe la mine si mi-a aratat ce Ipod a primit de la firma. Tinea in mana un mic ecran.
– Ce poti sa faci cu el? Nu vad nici-un buton, nici-o tasta
– O, de toate mi-a spus el si a atins un pic suprafata ecranului. Acesta s-a luminat si in partea de jos s-a desenat rapid o tastatura iar in partea de sus a aparut un spatiu alb. Atingea ecranul in dreptul literelor iar in spatial alb aparea rapid textul…
De la suprafata unei incaperi pana la suprafata unei palme…!
Am fost si sunt indragostita de aceasta inventie a omului… Computer, calculator, ordinator…
In informatica, acest domeniu continuu atat de in schimbare, fiecare zi are emotia primei intalniri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: