Piano, piano pianissimo!

Cu sfiala, incet, prevenitor
Sa nu dispara ca o naluca-n zbor
Ma bucur cat pot eu de lent
De-aceasta dovada…
nu, nu de talent,
cred eu, mai degraba,
de suflet naiv dar vibrant de copil
ce te trage de maneca subtil
sa privesti o clipa-nspre el,
sa-i dai un deget macar
sa nu fie singur cu gandul amar.
Pe scurt, dintre sute de istorii
despre cum s-a intamplat
la intalnirea cu abacul
cand intai de el am dat
si-a mea s-a remarcat.
Firma, mare, nu spun cine
ca sa nu imi dati de urma
mi-a pus numele in urna
si apoi… m-a premiat.
Nu in frunte, ci mai apoi…
nu-i nici unu nu-i nici doi
locul ce l-am capatat
doar ce-a mai ramas vezi bine
dar pentru mine
o minune a-nsemnat.
Ati inteles ceva din tot ce-am scris?
Nici eu, cred c-a fost doar un vis.
dar cand premiul va sosi…mai stii?!?

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat: